Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Poate în 2010!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 2 august 2008 ·

Gică Popescu a risipit doar în parte culisele alegerilor federale din 2005 şi a precizat că, "cel puţin în următorii doi ani nu mă interesează să fiu preşedintele Federaţiei"

La mai bine de doi ani şi jumătate de la alegerile FRF din noiembrie 2007, Gică Popescu a dat senzaţia că vrea să scoată la lumină lupta de culise de atunci. A făcut doar dezvăluiri parţiale. Restul rămîne secret. A ţinut să discute cu presa fiindcă "mai multe persoane au pronunţat numele meu, ca şi cum aş fi un posibil înlocuitor pentru Mircea Sandu. Dar pe mine nu m-a intrebat nimeninimic. Să fie clar, deocamdată nu intenţionez să fiu preşedintele Federaţiei!. Cel puţin nu în următorii doi ani. În 2010 s-ar putea să candidez. Sau poate nu, dacă voi fi la fel de implicat în afaceri!".

Cum s-a decis în 2005

Gică Popescu a mărturisit totuşi cum s-a hotărît să candideze în 2005: "Mircea Sandu l-a sunat pe Ioan Becali şi i-a propus o întîlnire. A fost o întrevedere în cinci: eu, Mircea Sandu, Giovanni şi alte două persoane. Nu le pot da numele. Eu nu doream să candidez contra sa. Nu aveam pîrghiile necesare. Sandu mi-a spus clar: «Nu mai candidez, te voi sprijini pe tine». Vorbiserăm chiar să mă ajute să fac şi programul. Mi-a transmis că şi-ar dori să rămînă preşedinte de onoare la FRF, lucru pe care l-am acceptat!"

Kassai i-a rupt?

Gică Popescu explică ruptura: "Ulterior am dat un interviu în care spuneam că, dacă voi cîştiga alegerile, nu va mai rămîne nimeni din vechea gardă la Federaţie. Atunci cred că s-a răzgîndit Sandu. El voia să păstrăm totuşi o persoană, care e şi acum la Federaţie". Surse din lumea fotbalului susţin că este vorba de Adalbert Kassai, secretarul general FRF. Cum a reacţionat Sandu? Şi-a anunţat candidatura şi a cîştigat alegerile.

SMS-ul în spaniolă

În 2005, înaintea alegerilor, fostul impresar Ioan Becali

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 38 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Un primar condamnat pentru pornografie infantilă a fost înlocuit de soție la alegeri

Adevarul acum o ora
Primarul din Şotrile, care a fost condamnat pentru pornografie infantilă, şi-a depus  candidatura pentru un nou mandat. După ce mai mulți membri ai filialei PNL Prahova au sesizat acest lucru, edilul s-a retras de pe liste și locul său a fost luat d

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 40 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Trump Media cere Camerei Reprezentanţilor să investigheze 8 firme cu privire la vânzarea în lipsă a acţiunilor sale

Ziare.com acum o ora
Trump Media i-a îndemnat pe preşedinţii comisiilor importante ai Camerei Reprezentanţilor să investigheze opt firme financiare, din cauza îngrijorărilor legate de posibila vânzare în lipsă ilegală de acţiuni ale companiei, al cărei acţionar majorita

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°