Cel puţin 10 adolescenţi sau bărbaţi tineri, sub vârsta de 21 de ani au fost castraţi pentru a scăpa de homosexualitate, de către Biserica Romano Catolică în anul 1950.
Dovezile au apărut pe fondul controverselor de anul trecut în care biserica a fost implicată.
Ziarul NRC Handelsblad l-a identificat pe Henk Heithuis, un bărbat care a fost castrat în anul 1956, în timp ce era minor, după ce a raportat poliţiei că a fost abuzat de preoţii de la un internat catolic.
Joep Dohmen, jurnalist de investigaţie, a descoperit cel puţin încă 9 cazuri de castrare. Aceste cazuri sunt anonime, şi nu vor mai putea fi urmărite. Însă cu siguranţă vor mai apărea şi alte cazuri, dar problema este dacă aceşti copii deveniţi bărbaţi sunt dispuşi să îşi spună povestea.
Domnul Heithius a murit la doi ani după ce a fost castrat, într-un accident de maşină. În 1956 el acuzase clerul catolic de faptul că a abuzat sexual de el în internatul bisericii. Doi clerici au fost condamnaţi pentru abuz, dar victima a fost transferată la un spital de psihiatrie, după care a fost acceptat la spitalul Sfântul Iosif, din Veghel, mai târziu în acel an. Acolo, conform actelor de la Curtea Judiciară, ar fi fost castrat "la cererea lui", în ciuda faptului că nu s-a găsiti nici un acord scris. Potrivit surselor, îndepărtarea chirurgicală a organelor genitale a fost privită ca un tratament împotriva homosexualităţii.
Cel puţin 10 adolescenţi sau bărbaţi tineri, sub vârsta de 21 de ani au fost castraţi pentru a scăpa de homosexualitate, de către Biserica Romano Catolică în anul 1950.
Dovezile au apărut pe fondul controverselor de anul trecut în care biserica a fost implicată.
Ziarul NRC Handelsblad l-a identificat pe Henk Heithuis, un bărbat care a fost castrat în anul 1956, în timp ce era minor, după ce a raportat poliţiei că a fost abu