Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD vrea toate pădurile din Clujul cel putred de corupt

Publicat in Cotidianul, miercuri 24 aprilie 2013 ·

La finele săptămânii trecute, Clujul a fost zguduit de un nou scandal de corupţie. După arestarea din 2011 a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Radu Bica (condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie) şi apoi arestarea fostului primar Sorin Apostu, acum a venit rândul şefului Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, să fie reţinut şi apoi arestat preventiv pentru luare de mită.

La fel ca şi în celelalte două cazuri, arestatul e doar vârful unui iceberg înfricoşător.

Concret, potrivit stiridecluj.ro şi comunicatelor DNA, Traian Mariş a fost denunţat de pădurari care au povestit că au fost obligați să plătească 20.000 de euro annual, plus material lemnos, dacă vor să mai rămână în funcții, dacă vor ca şeful Direcţiei Silvice să nu încheie acte de control în defavoarea acestora şi pentru a beneficia de controale ”blânde” în teren. Denunţătorii au precizat că ştiau de la alți colegi că, în cursul lunii aprilie, urmau controale în Cantonul Silvic Beliș, însuşi prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, arătându-se iritat de defrişările excesive din zonă, pădure în valoare de peste 20 de milioane lei tăiată în doar 2-3 ani. Mai mult, în biroul lui Mariş de la Direcţia Silvică s-a descoperit un process-verbal întocmit de inspectorii silvici, care au găsit grave nereguli în sectoarele celor doi pădurari din Beliș. Conform acestui raport, pădurarii din ocolul silvic Beliș ar fi trebuit să fie mutați disciplinar pe alte funcţii, pe o perioadă de trei luni.

Fără îndoială, şeful Direcţiei Silvice Cluj a fost găsit în flagrant de procurorii DNA, cu o sumă de bani înseriaţi, probabil mită, bani a căror provenienţă nu a putut-o justifica.

Dincolo de acestea însă merită notate o serie de alte aspecte. În ultimii 20 de ani, România a fost tunsă de păduri. Mafia lemnului de la nivel naţional este una prosperă, pe traficul m

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă

News.ro acum 19 minute
Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, conform unui anunţ făcut miercuri de Teatrul Naţional Bucureşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 23 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 48 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Klaus Iohannis, despre bătaia din Parlament: Incalificabil / „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania”

Gandul acum 7 minute
Președintele Klaus Iohannis declară că episodul violent de marți din Camera Deputaților, în care au fost implicați foștii miniștri PNL, Florin Roman și Dan Vîlceanu, este incalificabil. Întrebat, la Zărnești despre acest subiect, președintele răspun

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 52 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°