Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carnaval s-a stins în anonimat! Singurul armăsar olimpic al României din ultimele trei decenii a murit la ferma Jegălia, unde se "pensionase"

Publicat in Pro Sport, joi 18 aprilie 2013 ·

Carnaval avea 21 de ani şi a murit, din câte se aude, din cauza unor colici

Bubău spune că a vrut să îngrijească exemplarul în ultimii ani de viaţă

PROSPORT a fost ultimul cotidian de sport din România care a scris despre Carnaval

Un olimpic român a murit anul trecut într-un anonimat total. Nu este vorba despre un om, ci despre un armăsar, dar asta nu schimbă cu nimic datele discuţiei, mai cu seamă că vorbim despre cel mai nobil animal. Carnaval, calul care a participat la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004, s-a stins la ferma Jegălia (jud. Călăraşi), anul trecut. „A murit, este tot ce pot să spun. Am apelat la o firmă specializată şi a fost incinerat”, a declarat pentru ProSport inginerul Ioan Oprian, cel care conduce ferma. Din câte se pare, decesul s-a datorat unor colici.

A fost adus la Jegălia pe post de „tezaur genetic”

Un cal trăieşte în medie între 25 şi 30 de ani. Dacă ne-am lua după statistici, Carnaval s-a stins prematur, la numai 21 de ani. La Jegălia ajunsese în 2005, la un an după JO de la Atena, pe post de „tezaur genetic”. „Era unul dintre cele mai reuşite exemplare din rasa Cal de Sport Românesc. Un suflet cald şi blând. Nu a avut calităţi extraordinare, dar a avut inimă mare”, spunea Oprian în urmă cu ceva timp.

Carnaval a avut o poveste tumultoasă, alături de partenerul său de la JO, Viorel Bubău. Împreună au făcut eforturi extraordinare pentru a se califica şi, ulterior, de a ajunge la Atena. Banii de deplasare s-au strâns cu greutate, 150.000 de euro, echipajul român ajungând în Grecia cu puţin timp înainte de a începe competiţia. În turneu, armăsarul s-a oprit brusc înainte de obstacolul cu numărul 26, încheind aventura înainte de a trece linia de finiş.

Bubău: „M-a recunoscut imediat”

Viorel Bubău este, probabil, singurul care încă deplânge dis

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Zelenski, mesaj de Paşte: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge în faţa morţii - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la concetăţenii săi ucraineni, cu ocazia Paştelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alţii şi pentru soldaţii de pe front, spunând că Dumnezeu - care are "steagul ucrainean pe umă

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum 29 minute
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°