Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Extindere agresivă când "toţi se tem", strategia drogheriilor germane Drogerie Markt

Publicat in Ziarul Financiar, joi 4 noiembrie 2010 ·

Reţeaua germană de magazine de cosmetice şi bunuri de larg consum DM Drogerie Markt, cu afaceri de 5,7 mld. euro la nivel mondial, vrea să încheie anul viitor cu 50 de magazine şi circa 350 de angajaţi, după doi ani în care compania şi-a dublat vânzările.

Milan Radin, directorul general al Drogerie Markt România, concentrează într-o singură frază evoluţia companiei sale în ultimii trei ani: "Trebuie să te temi când toţi sunt lacomi şi se extind agresiv, iar când toţi se tem, se restructurează, taie costuri, trebuie să începi ofensiva".

Când vorbeşte de perioada de "lăcomie", Radin se gândeşte la 2007-2008, când piaţa fierbea la euforia aderării la Uniunea Europeană.

"În urmă cu trei ani, când am intrat prima dată în România, dădeam un telefon pentru a închiria un spaţiu şi primeam un nivel al chiriei de 70 de euro pe metrul pătrat doar dacă eram bancă. Pentru noi metrul pătrat era dublu, adică mult mai mare decât în Viena sau München. Asta ne-a arătat clar că în Bucureşti, cel puţin, nu putem începe decât timid. Atunci am atacat România doar periferic, unde ne-am putut permite chiriile", a declarat pentru ZF directorul general al reţelei de drogherii.

Primele magazine în galeriile hipermarketurilor Real

Galeriile hipermarketurilor Real s-au numărat printre singurii parteneri care le-au acordat germanilor cinci spaţii pentru primele magazine din România, în Timişoara, Bucureşti, Galaţi, Deva şi Cluj.

Dacă primele trei magazine au fost deschise cu şapte angajaţi, în prezent de reţeaua de 30 de unităţi se ocupă peste 200 de persoane.

DM Drogerie Markt a căutat încă de la început spaţii comerciale stradale, dar doar după ce a deschis 17 unităţi a reuşit să semneze contracte şi pe arterele pietonale. "În urmă cu 2-3 ani contractele se încheiau pe unu sau doi ani, iar noi aveam nevoie de o perioadă de cel puţin 10

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

De luni începe sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum 18 minute
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°