Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cocoşii" sar la recordul lui Oţelea! Franţa poate deveni prima echipa din istorie care câştigă trei Mondiale la rând

Publicat in Pro Sport, vineri 11 ianuarie 2013 ·

Naţionala Franţei poate deveni prima echipă din istorie care câştigă trei Campionate Mondiale consecutive, dacă se impune la finalul turneului care începe azi în Spania. Performanţa celebrului Cornel Oţelea ar putea fi astfel depăşită

Omeyer, Fernandez şi Dinart ar putea deveni cvadrupli campioni mondiali şi l-ar depăşi pe românul Cornel Oţelea

Din naţionala franceză mai fac parte Nikola Karabatic, Luc Abalo şi Daniel Narcisse

Recordul stabilit de Cornel Oţelea cu mai bine de 40 de ani în urmă este în pericol! Până în 2011, handbalistul român fusese singurul jucător din istorie care câştigase de trei ori titlul mondial (1961, 1964 şi 1970). Însă la Mondialul din Suedia, trei handbalişti francezi aveau să egaleze recordul generalului de la . Este vorba de portarul Thierry Omeyer (35 de ani), interul dreapta Jerome Fernandez (35 de ani) şi pivotul Didier Dinart (35 de ani). Toţi din aceeaşi generaţie, toţi câştigători ai titlului mondial în 2001, 2009 şi 2011. Iar la finalul turneului care debutează azi, în Spania, cei trei "cocoşi" pot doborî recordul românului!

Toţi trei sunt convocaţi de antrenorul Onesta în echipa care va încerca să câştige cel de-al treilea Mondial la rând, o performanţă nereuşită de vreo echipă în istoria competiţiei până acum. Pentru a-şi îndeplini obiectivul, antrenorul francez a conturat o formaţie experimentată, dar căreia i-au fost adăugate şi câteva piese tinere. Astfel, alături de Omeyer, Dinart şi Fernandez, din lotul Franţei mai fac parte şi Abalo, Guigou sau Narcisse (cel mai bun jucător din lume în 2012), toţi obişnuiţi cu presiunea unor astfel de competiţii.

Nikola Karabatic a revenit şi el în naţională după scandalul privind trucarea unor meciuri ale echipei sale de club, Montpellier, în urma căruia a fost arestat de poliţie. În plus, în lotul "cocoşilor" apar n

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 3 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°