Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PENSIONARII AU ÎNVINS GUVERNUL: Îşi vor primi retroactiv banii reţinuţi din contribuţia la sănătate

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 aprilie 2012 ·

Guvernul trebuie să restituie banii pensionarilor, pe care i-a impozitat din ianuarie 2011, eşalonat, până la 31 decembrie, au decis, astăzi, deputaţii Opoziţiei din comisiile de sănătate şi de muncă. Sursa: EVZ

Deputaţii PSD şi PNL din comisiile de sănătate şi de muncă au pus astăzi în acord OUG 107/2010 cu decizia Curţii Constituţionale, hotărând că pensionarii vor plăti la stat contribuţia de 5,5% doar dacă au pensii mai mari de 740 de lei. Totodată, aceştia au aprobat un amendament care prevede că sumele reţinute în mod incorect din pensii vor fi restituite,începând cu data adoptării OUG, eşalonat, până la data de 31 decembrie 2012.

La lucrările celor două comisii au fost prezenţi doar deputaţii PSD şi PNL, cei ai Puterii lipsind.

"Decizia noastră a fost aprobată în unanimitate, am dat raport de aprobare a Ordonanţei cu două modificări - cea solicitată de decizia CC, până la 740 de lei nu se mai impozitează - iar a doua prevedere - a restituirii banilor care au fost confiscaţi, impozitaţi neconstituţional, deci ilegal, în perioada scursă de la adoptarea Ordonanţei şi această restituire am propus să se facă eşalonat de la data publicării Ordonanţei în Monitorul Oficial până la sfârşitul anului în tranşe lunare egale, prin diminuarea viramentelor către CNAS, care a fost principalul beneficiar", a declarat preşedintele Comisiei de muncă, liberalul Victor Paul Dobre.

Urmează votul din plen

La rândul său, preşedintele comisiei de sănătate, Rodica Nassar, a anunţat că raportul va fi înaintat conducerii Camerei Deputaţilor pentru a fi introdus pe ordinea de zi a plenului, Camera fiind for decizional în acest caz. "Au fost invitaţi toţi membrii celor două comisii. Dacă aveau puncte de vedere puteau să vină să şi le exprime. Noi am procedat regulamentar (...) Guvernul era primul interesat să vină şi să corecteze o ordonanţă declarată neconstituţio

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 46 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 17 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°