Bulgarii vor sa lucreze patru zile pe saptamana, in loc de cinci, titreaza marti cotidianul Novinar, citat de Agerpres. Propunerea vine din partea sindicatelor si este menita sa micsoreze rata somajului. Ideea este ca, in loc sa fie redus numarul angajatilor dintr-o companie, acesta sa ramana acelasi, dar toti sa lucreze doar patru zile. Conditia este ca angajatul respectiv sa fie de acord ca salariul lui sa fie redus proportional.
Asemenea masura se aplica deja in Malta si in unele domenii din Germania, a explicat Plamen Dimitorv, vicepresedinte al Confederatiei Sindicatelor Independente. El a explicat ca reducerea orarului de lucru este cea mai populara masura anticriza in Uniunea Europeana.
Salariile ingheata, titreaza ziarul Trud. Este greu de asteptat o marire a salariilor si pensiilor in acest an, a declarat ministrul bulgar al finantelor, Simeon Diankov. Daca situatia economica este buna, spre mijlocul anului salariile ar putea sa creasca usor, dar acest lucru va fi greu, a spus Diankov, comentand rezultatele anuntate de misiunea Fondului Monetar International care timp de doua saptamani a evaluat starea economiei bulgare. El a adaugat ca Bulgaria ar putea sa-si permita un deficit bugetar de 1,8% in conformitate cu recomandarile primite de la Fondul Monetar International. Banii din deficitul mai mare vor fi folositi pentru achitarea datoriilor acumulate de stat catre mediul de afaceri.
Bas Bakker, seful misiunii Fondului Monetar International care a evaluat starea economiei bulgare, a recomandat luni guvernului bulgar sa fie atent la cheltuieli pentru ca exista riscuri in ceea ce priveste veniturile la buget. Analizele Fondului arata ca in 2010 Bulgaria va avea un deficit bugetar mai mare decat cel de 0,5% prevazut in legea bugetului. FMI se asteapta ca diferenta intre venituri si cheltuieli sa ajunga la 1,8% si din aceasta c