Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dreapta judecată

Publicat in Revista22, marți 26 noiembrie 2013 ·

Putința de a vedea binele în celălalt, mai ales în cel de aproape, e primul pas spre reconstrucția unei societăți normale. Una în care copiii nu renunță la zâmbete pentru că adulții nu mai au timp de ele, fiind prea preocupați să se judece unii pe alții.

De ceva vreme, trăiesc niște momente apar­te. Fetița mea de zece luni, Selona, e foarte sociabilă și comunicativă. Deși nu vorbește. Sau, mă rog, nu vorbește cum vorbesc adul­ții. Dar zice lucruri pe limba ei. Are exclamații, mirări, chi­ote de bucurie. Și e foarte dar­nică cu ele.

Când mergem la plimbare sau la cumpărături prin mall, înaintăm destul de greu pen­tru că ea zâmbește oamenilor din cărucior. Și nu puțini se opresc și exclamă: „Uite, mi-a zâmbit!“. Apoi se apleacă și încearcă să se mai bucure în continuare de zâmbetele și căldura copilului.

Cel mai seduse sunt vânzătoarele din ma­gazine. Pentru că acolo zăbovim un pic, se strâng ciorchine și concurează pentru ges­tu­rile Selonei. „Ai văzut, fată, cum mi-a zâmbit, vai ce dulce e! Uite, și mie mi-a zâmbit ! Și mie!“ Și tot așa.

Cele mai neverosimile victime sunt, însă, bo­dyguarzii din magazine. Când ne apropiem de intrare sunt sobri, țepeni, adeseori încruntați. Au o treabă, sunt vigilenți. Cam pe la doi metri, așa, nu trebuie să mă uit la fetiță că văd trans­formarea pe fața lor. În două se­cun­de le în­flo­rește un zâmbet, un pic hazliu din lipsă de exer­cițiu, și devin instantaneu niște tăn­tițe jo­viale și jucăușe. Se pitesc pe după că­­rucior, după standuri, au ener­­gie, entuziasm și ima­gi­nație. Aș da orice să-i pot fil­ma.

Nu cred că Selona e un copil ie­șit din comun. Poate e un pic mai relaxat decât ma­jo­ri­ta­tea, pentru că așa suntem noi cu ea. Dar, atunci când zâm­bește ne­cunoscuților, îi face pe fiecare să se simtă foarte special. Pentru că fiecare e con­vins că-i zâmbește numai lui. De aici și ex­ta­zul

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum o ora
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 2 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 2 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Berlinul vrea să ”preia comanda” şi să cântărească mai mult în securitatea Europei. Germania cumpără de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

News.ro acum 9 ore
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a anunţat într-o vizită oficială în Statele Unite, achiziţionarea de la americani a trei lansatoare de rachete care să fie trimise Ucrainei şi voinţa Berlinului de a cântări mai mult în securitatea Europe

SUA consideră că Israelul ar fi încălcat dreptul umanitar în Fâşia Gaza folosind arme americane, dar nu suspendă livrarea acestora

Mediafax acum o ora
Este posibil ca Israelul să fi folosit arme fabricate în SUA în moduri care încalcă dreptul internaţional umanitar, potrivit unui raport al Departamentului de Stat. Raportul declasificat al Departamentului de Stat nu acuză în mod oficial armata isra

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 18 minute
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 13 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

Începe examenul pentru admiterea în magistratură. Sute de candidați concurează pentru 74 de posturi de judecător și 42 de procuror

Ziare.com acum o ora
Un număr de 238 de candidaţi susţin, sâmbătă şi duminică, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice în cadrul concursului de admitere în magistratură. Ei concurează pentru 75 de posturi de judecător şi 42 de posturi de procuror. Potrivit C

Vremea

București
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°