Daca anul acesta strategia OTP Bank s-a axat mai mult pe comunicarea interna, de anul viitor banca se va concentra pe promovarea imaginii companiei si a produselor sale, cu accent deosebit pe cartile de credit si depozitele bancare.
Bugetul de marketing al OTP Bank pentru 2009 se va dubla fata de valoarea din acest an, in conditiile in care, in opinia presedintelui OTP Bank, Laszlo Diosi (foto), comunicarea reprezinta un element foarte important in contextul crizei financiare.
“Am construit brandul OTP Bank in jurul notiunii de incredere, incredere pe care o manifestam fata de clientii nostri, incredere pe care acestia o manifesta fata de noi, respectiv increderea intre membrii echipei noastre. In 2008 ne-am concentrat mai mult pe comunicarea cu personalul. In acest sens am realizat un sondaj online pentru a afla care sunt valorile cele mai importante pentru angajatii OTP. Am organizat si un teambuilding in Bulgaria la care au participat 1.000 de angajati, o mobilizare impresionanta”, declara Laszlo Diosi.
Potrivit acestuia, inainte de organizarea teambuilding-ului fluctuatia de personal in interiorul OTP Bank era de aproximativ 20%, in prezent aceasta ajungand la aproape 0%.
In anul 2009 OTP Bank Romania va aloca un buget de comunicare dublu fata de cel de anul acesta, principalul canal de promovare ramanand televiziunea.
“Anul acesta am avut un buget mic de comunicare, tocmai pentru ca in 2007 am alocat sume importante procesului de rebranding al companiei. Dupa televiziune si brosuri, Internetul reprezinta un alt mediu de promovare preferat. Tocmai pentru ca ne putem autointitula o «banca pe Internet», in conditiile in care 67% din tranzactii se desfasoara online”, spune Diosi.
Printre produsele care vor fi intens promovate anul viitor se numara cartile de credit si depozitele bancare.
Contul de creatie al OTP Bank Romani