Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţişti trimişi în judecată pentru că au bătut un clujean

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 decembrie 2010 ·

Doi poliţişti de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de purtare abuzivă. Sursa: MIHAI ŞOICA

Poliţiştii Otinel Podea şi Daniel Mora sunt acuzaţi că l-au bătut cu bestialitate pe Radu Vaida, un bărbat din Dej, pe care l-au confundat cu un proxenet. În urma bătăii încasate, Vaida a suferit o fractură de claviculă şi mai multe leziuni în zona capului şi a abdomenului. Incidentul a avut loc în seara zilei de 13 aprilie 2010 iar la vremea respectivă EvZ a relatat pe larg despre agresiune.

Potrivit rechizitoriului, cei doi poliţişti se aflau pe raza municipiului Dej pentru a "identifica persoane care practică prostituţia şi a persoanelor care se află în compania acestora". După ce au identificat o prostituată, cei doi poliţişti au vrut să afle cine este "peştele" acesteia. Procurorul care a făcut ancheta susţine în rechizitoriu că ofiţerul Otinel Podea i-a întins o capcană proxenetului numai că în locul acestuia la faţa locului l-au găsit pe Vaida pe care, fără niciun avertisment, l-au luat la bătaie şi umilit în faţa soţiei.

Bătut în faţa casei

Întâlnirea flagrant pe care poliţiştii i-au dat-o proxenetului trebuia să aibă loc lângă gara din Dej, în zona în care locuieşte Radu Vaida. Bărbatul a declarat că în seara cu pricina se afla în faţa casei, însoţit de fiul său, pentru a căuta un pui de pisică. "La un moment dat, lângă mine s-a oprit o dubiţă Mercedes din care au coborât doi bărbaţi în civil. Au venit la mine şi mi-au cerut buletinul fără să spună că sunt poliţişti. Am răspuns că locuiesc la 20 de metri şi că nu am buletinul la mine. Replica i-a iritat la maxim pe cei care au început să mă lovească cu brutalitate", spune Radu Vaida.

Bătaia a fost văzută de prostituată prinsă de poliţişti dar şi de o femeie care trecea întâmplator prin zonă şi care a sunat la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum 47 minute
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 8 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°