Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiu la Veneţia

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 10 septembrie 2010 ·

Licitaţiile internaţionale îşi revin din marasmul anului 2009

După 18 luni de atmosferă posomorâtă, de tatonări sterile şi de lipsă de orizont, vânzările publice de artă au prins iar culoare în obraji. Cu precădere la Londra, la New York şi în China. Primul semestru al lui 2010 a marcat, dacă vă mai amintiţi, două recorduri absolute: un ulei al lui Picasso şi un bronz al lui Giacometti au depăşit suta de milioane de euro. Iar vânzările cu sume de 8 cifre au continuat: un portret al lui Monnet şi o vedută romană a lui Turner au dereglat abacurile negustorilor. La New York, marile vânzări au raportat un total de 1,1 miliarde de dolari în luna mai, iar la Londra - 395 de milioane de lire sterline. Chiar dacă nu au fost egalate cotele anilor 2007 şi 2008, sumele amintite reprezintă triplul vânzărilor din 2009. Cât priveşte profitabilitatea, lucrurile stau iarăşi pe roze: auctioner-ul Sotheby's afişa anul trecut o pierdere semestrială de 22 de milioane de dolari, în timp ce, în 2010, a izbutit, până în prezent, să realizeze un beneficiu de 84 de milioane de dolari. La bursă, o acţiune a aceleiaşi societăţi a ajuns în august la 31,6 dolari, după ce, în februarie 2009, se afla în groapă: 6,71 dolari per acţiune (trebuie menţionat şi recordul istoric de 54 de dolari în octombrie 2007). Perspectivele europene nu sunt încă la fel de optimiste precum în alte colţuri ale lumii (în ciuda uriaşului scor al licitaţiei de la Paris YSL-Pierre Bergé, - foto 1). În SUA, bunăoară, viitorul, ca şi prezentul, sună bine, pentru că marii colecţionari au început din nou să vândă, după ce norii sumbrului climat psihologic din 2009 îi făcuseră să se ascundă, temători, printre comorile personale. Numărul de averi impresionante dar şi convingerea că aurul nu mai este refugiul nr. 1 al lumii noastre de jos (concurat fiind de valorile sigure precum Picasso, Modigliani, Giacometti), au fă

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum 54 minute
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 28 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 32 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum o ora
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Război în Gaza, ziua 216. Adunarea Generală a ONU dezbate o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi

Press Alert acum 7 minute
Adunarea Generală a ONU dezbate vineri o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi. De asemenea, membrii adunării vor cere Consiliului de Securitate să-și reconsidere poziția și să accepte cererea palesinienilor privind acordarea statul

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum o ora
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Vremea

București
acum

19°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°