Mare greşeală am făcut că nu m-am îmbrăcat mai de mall, aşa. Poate că, dacă îmi puneam o fustică mai şic, nişte cizmuliţe, îmi atîrnam o geantă de braţul îndoit şi puneam ceva fard pe faţă, m-ar fi băgat şi pe mine în seamă vînzătoarele. Aşa, cu nişte blugi ponosiţi şi o pereche de Doc Martenşi, care au văzut două ierni deja, am fost complet neinteresantă pentru acele domnişoare. Care, oricum, mă sperie. Şi ele, şi atmosfera din unele magazine. Le văd stînd în spatele tejghelei: frumoase, aranjate, elegante, unghii lungi manichiurate franţuzeşte cu variaţii (vîrful unghiei albastru), tăcute, de neatins, preotese sobre în temple strălucitoare. Le văd din spatele geamurilor, au aerul unor gardiene demne ale întregii înţelepciuni omeneşti. Nu vînd rochii, sutiene şi chiloţi, vînd tomuri germane de estetică. Nu vînd pantofi, genţi şi sacouri, vînd „lifestyle, fată!“
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp Ce dezamăgire am avut cînd masca nobilă a unei asemenea fete s-a crăpat brusc, în magazinul de pantofi pe care-l păstorea! Am intrat în acel loc care părea a fi ceva mai stilat, ba chiar cu o oarecare viziune în aranjatul vitrinelor. Mi-era deja teamă de vînzătoarea al cărei profil auster îl întrezărisem între două perechi de mănuşi. În magazin, încă o pereche. Clienţi cumpărători. Grăsani, între două vîrste amîndoi. Prosperi, genul de proprietari de butic cu de toate. Cojocele d-astea noi, reinterpretări moderne de alain deloane cu vag iz de şifonier curat. Aur la mîini, gît, la urechi (ea). Cît m-am învîrtit eu pe acolo, s-au probat şi răsprobat şi s-au hotărît să cumpere. Nişte cizme cu toc şi catarame strălucitoare bătute în ştrasuri – ea, şi o pereche de pantofi lucioşi, cu botul lung şi ascuţit, ca nişte schiuri – el. În momentul plăţii, domnul cu butic a început să glumească: „Aaaa, eu plătesc cu
