În timp ce Europa tremură de frig, în Islanda se înregistrează temperaturi de până la +10 grade Celsius.
Insula, al cărei nume s-ar traduce prin Ţara de Gheaţă, se bucură de o vreme blândă de iarnă, după ninsorile din decembrie şi ianuarie. Aproximativ 10 grade Celsius s-au înregistrat luni în Reykjavik, transmite Rador, care citează Euronews.
Aerul cald de la Tropice s-a îndreptat spre Atlanticul de Nord, fenomen care a scăpat Islanda de gerul care a cuprins Europa. Nu este chiar un paradis tropical, dar vântul şi ploaia sunt mult mai blânde acum decât temperaturile tăioase de sub zero grade din restul continentului.
Între timp, în regiunea Balcanilor, joi, temperatura a coborât până la – 28 de grade Celsius, cea mai scăzută valoare de la începutul iernii. De asemenea, în România, se înregistrează frecvent minime de -25, -20 de grade Celsius. Mercurul termometrelor a coborât, marţi dimineaţa, la Miercurea Ciuc, până la – 29 de grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din ţară dar şi cea mai coborâtă valoare a iernii în Harghita.
În timp ce Europa tremură de frig, în Islanda se înregistrează temperaturi de până la +10 grade Celsius.
Insula, al cărei nume s-ar traduce prin Ţara de Gheaţă, se bucură de o vreme blândă de iarnă, după ninsorile din decembrie şi ianuarie. Aproximativ 10 grade Celsius s-au înregistrat luni în Reykjavik, transmite Rador, care citează Euronews.
Aerul cald de la Tropice s-a îndreptat spre Atlanticul de Nord, fenomen care a scăpat Islanda de gerul care a cuprins Europa. Nu este chiar un paradis tropical, dar vântul şi ploaia sunt mult mai blânde acum decât temperaturile tăioase de sub zero grade din restul continentului.
Între timp, în regiunea Balcanilor, joi, temperatura a coborât până la – 28 de grade Celsius, cea mai scăzută valoare de la începutul iernii. De asemenea, în România, se înregistrează f