Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalul francez din suburbii

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 7 ianuarie 2008 ·

Se strîng micii candidaţi, unii coboară din maşini elegante, de mînă cu taţi în costum. Alţii, ca Nicolas, vin cu fraţii cu mutră de rechini. Soseşte şi preşedintele clubului. Pe scuter. E un domn jovial, de vîrstă mijlocie, tuns soldăţeşte, cu fular regulamentar şi geacă bej. Rîde larg şi strînge mîini în dreapta şi-n stînga.

- Nu stau mult, trebuie să şi muncesc azi, ne spune, rîzînd, monsieur Pierre Wansek.

Intrăm în baraca în care şi-a amenajat biroul. O masă, scaune, rafturi cu hîrtii, fanioane şi postere pe pereţii de placaj şi o podea care se clatină ca o punte de vas.

- Lucraţi de mult aici?

- De o lună, m-a ales Consiliul de Administraţie. Ceea ce pare să-l amuze peste măsură, pentru că rîde din nou. Apoi trece la lucruri serioase.

“Bani pentru club? Vindem clătite!”

Bugetul? Clubul are un contract de obiectiv cu Primăria din Montrouge, care dă o parte din bani, în funcţie de numărul de copii din cartier înscrişi. Vin bani şi din cotizaţiile de înscriere.

- De la Federaţie vin bani?

Monsieur Wansek zîmbeşte cît poate el de larg.

- Foarte, foarte, foarte puţini. Numai pentru echipa celor de 14 ani, care activează în campionatul federal. Dau bani şi sponsorii din cartier: patiserii, benzinării, magazine şi restaurante, care şi-au pus logo-urile mărunte pe marginea terenului.

- Am văzut nişte afişe la intrare…

- A, da, ideile noastre, tot pentru bani… Organizăm seri de loto, în săli închiriate. Vin părinţii copiilor, oamenii din cartier.

La zece kilometri vest şi trei sferturi de oră cu metroul de centrul Parisului, se pregătesc viitorii “les bleus”. În suburbie, la Chatillon-Montrouge, unde liniştea zbîrnîie, iar maşinile de salubrizare mătură străzile deja curate şi aproape pustii.

Pe poarta stadionului “multisports”, ies părinţ

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 57 minute
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 18 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 36 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 59 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 44 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°