Lumea reţelelor sociale s-a schimbat enorm de mult după apariţia Facebook. Unele platforme au fost înghiţite de galaxia albastră a lui Zuckerberg, altele au dispărut, alte s-au transformat. Una a suferit mutaţii oribile.
Deschizi ochii pentru prima dată în ultimii patru ani. Ultimul lucru pe care ţi-l aminteşti este un fundal colorat şi o melodie de la Linkin Park cântând în surdină. Toţi prietenii tăi erau lângă tine. Apoi ceva s-a întâmplat.
Te uiţi debusolat în stânga şi în dreapta. Nimic nu mai e cum îţi aminteai. În faţa ta ai un avizier. „Persoane pe care ar trebui să le întâlneşti“. Cinci domnişoare zâmbesc provocator. „Da sau nu?“. Ce naiba se întâmplă?
Cobori privirea. „Animale pe care ar trebui să le cumperi“. Te uiţi cruciş. Nu e niciun animal în apropiere. Numai oameni. „Cumpără-l pe Boberschi S. acum!“, te costă numai 176 de milioane. Acum e deţinut de Ovidiu Nicolae. Ai ajuns pe Internetul ascuns? Nu.
Trei rânduri mai jos, o doamnă de vreo 50 de ani lipsită de inhibiţii îşi etalează lenjeria. Sub ea, Agent Sex1 (Gigolo) stă în chiloţi, pe pat. Bine ai revenit pe Hi5.
Amintiri din preistorie
Eram în liceu când mi-am făcut contul de Hi5. Nu ştiam exact ce este, dar ştiam că blonda simpatică de la clasa alăturată cu care îmi era ruşine să vorbesc era acolo. Mă uitam prin pozele ei şi ocazional mai postam câte o melodie cu versuri ale căror profunzime le supraestimam enorm.
La scurt timp după am început să-mi caut prietenii acolo. Cei mai mulţi aveau conturi, doar câţiva care erau mai rebeli spuneau că e „lame“. Mie nu îmi păsa. Acum ştiam exact cui îi place de mine. Trebuia doar să dau click pe butonul „Cine ţi-a vizitat profilul“. Am început să pun mai multe poze cu mine şi să postez glume şi citate înţelepte. Devenisem dependent. Reţeaua mea de ajunsese la peste 250 de prieteni şi eram mândru de asta.
Apoi
