Trăim deja în trecut - îmi explica un coleg antropolog, angajat de o vreme la Hewlett Packard. Societatea reală, în care ne ducem viaţa de zi cu zi (nu doar aici, la noi, ci şi acolo, la ei), este cu mult în urma lumii posibile pe care aceeaşi societate reală a creat-o deja prin cercetările sale de vîrf. Cîteva exemple, ce ţineau pentru mine de o literatură ştiinţifico-fantastică extravagantă, au fost de natură să mă convingă de seriozitatea acestei afirmaţii aparent la fel de ştiinţifico-fantastice. Alte exemple m-au aruncat însă într-un prezent care pentru mine ţine de un viitor greu de imaginat. Astfel, de pildă, o mai veche prietenă mi-a povestit despre cercetările ei legate de utilizarea tehnicilor de stabilire a riscului genetic pentru diferite forme de cancer, o tehnică pusă la punct relativ recent, care permite oricui să afle, în termeni probabilistici, riscul său din naştere de a face cancer. Toate bune şi frumoase - chiar dacă o minte mai conservatoare, ca a mea, se poate întreba asupra rostului acestui joc de-a Dumnezeu - dar utilizatorii acestei tehnici încep să-şi programeze viaţa într-o manieră de androgini. Unii chiar decid să-şi extirpeze organe sănătoase (adică afectate doar de probabilitatea din naştere de a fi afectate) pentru a reduce astfel, în mod raţional, gradul de risc. Cînd tehnica devine viaţă, e bine; cînd însă viaţa începe să devină tehnică, încep să am îndoieli... Un alt exemplu, din cu totul alt domeniu, mă pune pe gînduri într-un mod similar. Este vorba despre

anumite tehnici, mult mai puţin spectaculoase, pe cale de a fi "implementate" în domeniul învăţămîntului, despre care mi-a vorbit o altă colegă, implicată în cercetarea aspectelor sociale ale acestora. Fără a intra în detalii, ideea de bază este că relaţia didactică este una dintre individ şi informaţie, iar aceasta poate - şi trebuie - să fie optimizată pentru a dev