Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instanta a amanat cu inca o saptamana pronuntarea asupra legalitatii grevei de la Dacia

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 aprilie 2008 ·

Tribunalul Arges a amanat, miercuri, cu inca o saptamana, pronuntarea in procesul intentat de SC Automobile Dacia sindicatelor, iar angajatii uzinei sunt hotarati sa continue greva generala declansata la inceputul saptamanii trecute, informeaza NewsIn.

La termenul de miercuri, avocatul Sindicatului Automobile Dacia (SAD) a invocat o exceptie de neconstitutionalitate, afirmand ca cele opt zile de greva generala au decurs potrivit legii si Constitutiei. Potrivit listelor depuse de SAD la dosar, au semnat pentru greva peste 7.600 de muncitori, adica 80% si nu 49%, asa cum a afirmat administratia societatii. Completul de judecata a apreciat ca nu se impune stramutarea procesului la Curtea Constitutionala si a amanat pronuntarea asupra legalitatii grevei pana in data de 9 aprilie.

Grevistii sunt multumiti de decizia instantei, afirmand ca astfel mai au la dispozitie inca o saptamana pentru negocieri.

"Ne supunem deciziei si va spun ca va urma inca o saptamana de negocieri dure, pentru ca nu suntem dispusi sa cedam. Din punctul meu de vedere, vroiam ca astazi (miercuri - n.r) sa se dea decizia daca greva este sau nu legala, pentru ca protestul este legal si nu avem cum sa pierdem. Foarte important in acest moment este ca cei aflati in greva sa se comporte in continuare calm, sa nu raspunda la nici o provocare, pentru ca totul a decurs bine pana acum", a afirmat viceliderul SAD, Ion Iordache.

"Cred ca aceasta hotarare va aduce prejudicii. Nu ma pot pronunta daca vom depune recurs sau nu", a declarat, la randul sau, Mihai Acsinte, director executiv juridic la societatea Dacia si totodata avocat al uzinei.

Muncitorii care au fost prezenti la Tribunal s-au declarat incantati de decizia instantei, exprimandu-si speranta ca, intr-o saptamana, patronatul va ceda presiunilor sindicatului si va accepta revendicarile salariale.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 47 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 44 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 23 minute
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 6 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°