Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată Fordul care va fi produs doar la Craiova

Publicat in Capital, luni 28 februarie 2011 ·

Noul minivan Ford va fi cel mai mic vehicul de acest fel al gamei care mai cuprinde C-Max și B-Max. Platforma pe care se va construi noul B-Max este aceeași cu cea a modelului Fiesta iar mașina va avea în dotare uși culisante pentru pasagerii din spate. Conform informațiilor ANE, oficialii Ford au gândit mașina ca pe un rival pentru Opel Meriva, cel mai vândut minivan european din 2003 până în prezent.

Compania americană a preluat controlul asupra fabricii românești în 2008 și a promis o investiție de minimum 675 de milioane de euro până în 2012 numai că acest plan a fost amânat din cauza crizei economice. În iulie 2009, Ford a început să producă la uzina din Craiova modelul Transit Connect dar într-o cadență foarte redusă. În primul an doar 300 de unități au ieșit de pe poarta fabricii iar în primele 11 luni din acest an producția a atins 8.500 unități. Majoritatea mașinilor produse în România au fost exportate.

Până la sfârșitul lui 2010, investiția Ford din România va atinge 200 de milioane de euro, doar o treime din planul inițial. Printr-o înțelegere cu autoritățile române, Ford a primit o amânare, astfel încât investiția totală va fi atinsă abia în 2013. În aceste zile se așteaptă semnarea unui nou contract între Ford și AVAS, în care să se specifice ferm noile angajamente ale producătorului american.

Poziții oficiale

În urmă cu trei luni, la Salonul Auto de la Paris, doi vice-preşedinţi ai Ford Europa, Ingvar Sviggum (marketing, vânzări şi service) şi Wolfgang Schneider (probleme legale, guvernamentale şi de mediu) şi Stefan Lamm, şeful departamentului de design exterior al diviziei europene, au vorbit cu jurnaliștii Capital despre investiţia din România şi despre noile produse ale companiei. Conform acestora, pasul făcut odată cu semnarea contractului de privatizare a uzinei de la Craiova este ireversibil, iar investiţiile

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 2 ore
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 2 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°