Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timisoara: PORTRET / Dan Simion Face muzică de teatru pe înţelesul tuturor

Publicat in Adevarul, vineri 16 octombrie 2009 ·

Tânărul creator a lucrat pentru toate teatrele din Timişoara: la Teatrul Naţional, Teatrul German, Teatrul Maghiar şi Teatrul pentru copii „Merlin“. Profil

Născut. 15.04.1978, la Târgu Jiu

Studii. Facultatea de Muzică şi Facultatea de Ştiinţe Economice

Experienţă. Compune muzică pentru teatre de şapte ani

Familie. Căsătorit cu Lavinia. Are un fiu de 2 ani şi jumătate

Chiar dacă acum viaţa lui este legată de sunete muzicale, Dan Simion nu a fost mereu atras de această formă de comunicare şi de artă. Susţine că, până în liceu, nici măcar nu îi plăcea să asculte radioul.

„În clasa a VI-a, m-a dus mama la Casa Pionierilor, unde am făcut cam doi ani, acordeon. După ce m-am lăsat de studiu, la prima vacanţă, am şi uitat tot ce am învăţat. Am fost bun la muzică în şcoala general“, a spus Dan Simion. În liceu a ştiut deja ce vrea: scopul său a fost să ajungă să facă muzică de film.

Deocamdată a ajuns la o etapă intermediară, fiind compozitor de muzică pentru teatru. Primul spectacol pe care şi-a pus amprenta în întregime a fost „Athené Palace“, regizat de Alexander Hausvater. Apoi au urmat alte şi alte spectacole.

„Trebuie să transpui în piesă viziunea regizorului şi personalitatea ta. Trebuie să-l faci pe regizor să se regăsească în ideile tale, iar tu să susţii spectacolul cu muzica ta. Partea muzicală este la fel de importantă ca şi actorii. De multe ori, o muzică bună poate să salveze o piesă mai puţin reuşită“, ne-a declarat Dan Simion, care lucrează la departamentul de producţie al unui post de radio.

Având în vedere importanţa muzicii într-un spectacol de teatru, Simion susţine că munca compozitorului nu e deloc simplă. Acesta citeşte mai întâi piesa, apoi discută cu regizorul, scenaristul şi coregraful piesei. Dan Simion a şi cântat pe scenă, într-un cvartet, la piesa „Edvard“

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 51 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 54 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 35 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°