(M.B.) Harta Europei, asa cum este ea desenata in revistele occidentale credibile, s-a modificat: pina la Madrid erau colorate plin tarile membre NATO, hasurate - cele trei candidate sigure, iar in rest - alb. Politicienii romani faceau inca socoteli geostrategice savante cu rezultate optimiste, postul Pro TV vindea carti postale, cind, cu o luna aproape inainte de termen, Statele Unite, prin vocea lor autoritara, au anuntat rezultatul: trei tari. Pe harti, hasurile prin care se deosebeau Polonia, Republica Ceha si Ungaria au devenit culoare plina. Restul raminea alb. Negocierile de la Madrid au modificat perspectiva: Romania si Slovenia au dobindit statutul de tara hasurata. E mai putin decit s-a sperat si dorit, e mai mult decit nimic. Discursurile care pledau pentru integrarea imediata in NATO sustineau ca evolutia ulterioara democratica a Romaniei trebuie sa se petreaca intr-o atmosfera de securitate. Intii administratia americana si apoi politicienii tarilor europene au apreciat ca nu exista deocamdata amenintari externe care sa pericliteze soarta reformelor din Romania a caror evolutie depinde de deciziile interne. In conceptia liderilor occidentali, acum, apartenenta la NATO este o consecinta a democratiei, nu o premisa a ei. Refuzul Comisiei Uniunii Europene de a incepe tratativele cu Romania pentru transformarea statutului de asociat in cel de membru plin a provocat mult mai putina emotie la Bucuresti, decit eforturile pentru admiterea in NATO. Emotia a fost mai mica deoarece nimeni nu se astepta la mai mult: performantele economice ale Romaniei tin inca de economia de stoc si structurile unei piete libere functionale sint inca un miraj. In Uniunea Europeana se intra pe cifre si nu pe promisiuni. Fara a ignora pericolul pe care-l poate implica apropierea unei foste mari puteri oscilind intre dictatura si anarhie, se poate observa ca principala ameninta