Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am votat tot partide, nu oameni

Publicat in Jurnalul, joi 4 decembrie 2008 ·

Toată lumea pare dezamăgită de noul sistem electoral. Analiştii care până de curând îi lăudaseră virtuţile i-au descoperit brusc hibele şi paradoxurile.

Unii susţin chiar că am adoptat cel mai prost dintre sistemele posibile. Se înşală. Cu adevărat catastrofal ar fi fost uninominalul în două tururi, susţinut de Traian Băsescu. Alegerile abia încheiate o demonstrează cu prisosinţă.

Rezultatele scrutinului de la 30 noiembrie arată că, într-o majoritate covârşitoare, românii au votat partidele, nu oamenii. Aşa se explică de ce candidaţi cu foarte multe bube în cap au reuşit scoruri excelente sau de ce politicieni serioşi au pierdut în faţa unor iluştri necunoscuţi.

Nu, electoratul nu este nici prost, nici lipsit de exigenţă. A înţeles însă că politica este un joc de echipă. În Parlament decid partidele, nu indivizii. Un deputat, oricât de cinstit şi de competent, nu poate nimic de unul singur. Pentru orice decizie este nevoie de forţa unei majorităţi. Aşa că scenariul unui legislativ format din conştiinţe autonome este naiv şi utopic. Un Parlament al primarilor nu poate funcţiona nicăieri în lume.

La primele noastre alegeri uninominale, electoratul a perpetuat logica listelor. Apartenenţa politică s-a dovedit mai importantă decât CV-ul sau calităţile personale ale candidaţilor. Şi e normal să fie aşa. Cu toată stima pe care o am pentru excepţionalele cunoştinţe juridice ale lui Lucian Bolcaş, nu aş fi putut vota niciodată cu România Mare. Cei mai mulţi dintre alegători vor prefera o uscătură din partidul favorit unui politician onorabil de la o formaţiune rivală. Chiar dacă îi recunosc celui din urmă meritele şi superioritatea.

Rezultatele alegerilor de duminică reflectă doar în foarte mică măsură performanţele individuale ale candidaţilor. Marii câştigători nu au fost neapărat oamenii cei mai convingători, ci cei care au avu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 36 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Claudiu Crețu, șeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN un miliard de lei

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns la valoarea de un miliard de lei, după ce, la finele anului 2020, aceasta era de 250 de milioane de lei, a declarat directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu. „Ştiţi cu toţii că d

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 17 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum o ora
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Beijingul acuză că un distrugător american „a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei”

HotNews acum 52 minute
Armata chineză „a alungat” nava USS Halsey care a intrat vineri în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, a acuzat vineri într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Populare de Eliberare, relatează Reuters

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°