Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Levski Sofia e aproape de un super acord de sponsorizare cu Gazprom, celelalte cluburi din Bulgaria sunt revoltate

Publicat in Pro Sport, marți 6 august 2013 ·

Treisprezece din cele 14 cluburi din prima ligă bulgară au protestat, marţi, faţă de un iminent acord exclusiv de sponsorizare a grupării Levski Sofia de către Gazprom, solicitând ca toate echipele să beneficieze de susţinerea grupului rus.

Fostul guvern conservator bulgar a negociat un parteneriat cu Gazprom, în schimbul acordului său pentru trecerea pe teritoriul Bulgariei a noului gazoduct, South Steam, însă acest proiect de susţinere financiară vizează doar Levski Sofia, denunţă cluburile într-o scrisoare adresată premierului Plamen Oresharski, mesaj publicat de sportal.bg şi de cotidianul 24 Chasa.

"Statul a favorizat un singur club", insistă grupările, cerând ca primul-ministru să intervină pentru ca Gazprom să susţină toate cluburile din primul eşalon.

Proprietarul clubului Levski Sofia, avocatul bulgar Todor Batkov, a declarat recent că gruparea urmează să semneze, la sfârşitul lunii august, un contract de finanţare de către Gazprom.

Guvernul din Bulgaria a semnat, la 15 noiembrie 2012, un acord definitiv cu Rusia pentru construirea tronsonului bulgar al South Stream. Bulgaria a negociat şi scăderea cu 20 la sută a preţului gazului ce provine din Rusia, faţă de contractul precedent. La scurt timp după semnarea acordului, oficialul Gazprom Alexei Miller a declarat că grupul său are în vedere o eventuală investiţie în Levski Sofia.

Sursa: MEDIAFAX

Treisprezece din cele 14 cluburi din prima ligă bulgară au protestat, marţi, faţă de un iminent acord exclusiv de sponsorizare a grupării Levski Sofia de către Gazprom, solicitând ca toate echipele să beneficieze de susţinerea grupului rus.

Fostul guvern conservator bulgar a negociat un parteneriat cu Gazprom, în schimbul acordului său pentru trecerea pe teritoriul Bulgariei a noului gazoduct, South Steam, însă acest proiect de susţinere financiară vizează doar Levski So

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum o ora
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 9 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 45 minute
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 9 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 11 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 11 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°