Crede în valorile morale ale satului şi îl respectă pe învăţătorul care i-a cultivat pasiunea pentru frumos. Sute etelefoniste au învăţat să zâmbească de la ea.
Anastasia Stroescu este o doamnă respectabilă şi elegantă căreia nici pe departe nu-i dai cei 85 de ani. Vorbeşte despre anii copilăriei cu multă dragoste, amintirile de odinioară fiindu-i foarte vii în memorie. Cea mai pregnantă amintire este legată de învăţătorul din sat „Mi-am petrecut copilăria prin codrii Cosminului, acolo pe unde a trecut şi Ştefan cel Mare. Pe când aveam şapte ani mi-am dat seama că învăţătorul care avea să-mi pună slova în mână era un fel de trimis de la Dumnezeu. Pe vremurile acelea se făceau dascăli doar cei care aveau pasiune pentru o astfel de profesie, cei care vroiau să dea educaţie copiilor. Acum a deveni învăţător sau profesor înseamnă să ai un loc de muncă", spune cu aceaşi eleganţă a exprimării Anastasia. De la învăţătorul Iosif Dogaru a învăţat geografia, iar denumirile râurilor, munţilor, lacurilor, ale „capitalelor" de judeţ din România sunt şi azi o lecţie deschisă, vie, din care nu a uitat nici măcar un cuvinţel. Cu o luciditate demnă de invidiat repetă acum toate lacurile de pe malul Dunării.
Pâinea cu magiun învelită în ziar
Despre relaţia dintre învăţător şi elev, Anastasia Stroescu îşi aminteşte de bunătatea învăţătorului, dar şi de micile „corecţii" care se aplicau pe vremuri elevilor. „Eu aveam frică de bătaie, dar dacă se întâmpla ca vreunul dintre colegii mei de clasă să «ia vreo palmă din... dragoste», reacţia părinţilor era de genul «Bine ţi-a făcut». În zilele noastre poţi să-ţi sfidezi profesorul, învăţătorul. Ca elev nu ţi se întâmplă nimic, iar părintele imediat sare în ajutorul odraslei dacă cumva se întâmplă ca elevul să fii fost urecheat", povesteşte octogenara. Anastasia vorbeşte de frumuseţea abecedar-ului de odinioară, cu