Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a pierdut Nedelcu 2,5 milioane de euro

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 19 ianuarie 2010 ·

La un an de la debutul anchetei privind falimentul CAR-ul Universul Familiei, Serviciul de Investigare a Fraudelor a finalizat cercetările. Întrucât prejudiciul depăşeşte 2,5 milioane de euro, dosarul a fost declinat către DNA. Administratorul CAR-ului, Nicolae Nedelcu, riscă 20 de ani de puşcărie, pedeapsă pentru care şi-a luat banii în avans: numai în 2008 şi-a însuşit peste 8 miliarde de lei vechi, bani transferaţi în conturile firmelor personale

După un an de audieri şi cercetări, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat dosarul în cazul lui Nicolae Nedelcu (foto stânga), administratorul CAR-ului „Universul Familiei”. „Poliţiştii au stabilit că acesta, în calitate de preşedinte al Consiliului Director al unei asociaţii, a dispus încheierea, în perioada 2007 - 2009, de contracte de economisire cu dobânzi atractive, în mod ilegal, cu un număr de 389 de depunători. Pe aceştia i-a indus în eroare, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, cauzând un prejudiciu total de 2,5 milioane de euro”, a declarat comisarul-şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IJP Braşov.

Potrivit autorităţilor, Nedelcu promitea o dobândă de 30%, asta în condiţiile în care băncile nu ofereau o dobândă mai mare de 10 procente.

Bărbatul este acuzat de săvârşirea infracţiunii de desfăşurare de activităţi bancare neautorizate şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Dacă va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Falimentul CAR-ului a început în ianuarie 2008

Reprezentanţii persoanelor care au depus banii la CAR consideră că au mai câştigat o bătălie. „Îmi pierdusem încrederea că Poliţia va face ceva, însă când am văzut azi (ieri – n.r.) ştirile m-am înseninat”, ne-a declarat Paula Manea, reprezentantul neoficial al celor care au fost furaţi de Nedelcu. După ce au scăpat de fostul administra

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum o ora
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la hala unui producător de tâmplărie PVC

Mediafax acum 24 minute
Pompierii intervin la incendiul produs, duminică, la o hală a unui operaror economic cu profil de producţie tâmplărie din PVC, pe raza oraşului Salcea, din judeţul Suceava. Autorităţile au emis avertisment Ro-Alert pentru alertarea populaţiei.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 3 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Mii de israelieni au manifestat pentru a cere eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas

News.ro acum 6 ore
Mii de israelieni au manifestat, sâmbătă, pentru a cere guvernului premierului Benjamin Netanyahu să facă mai mult pentru a asigura eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza de către gruparea islamistă Hamas, relatează Reuters. Membri ai familii

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°