Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examen de atestare pentru administratori de imobile

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 9 septembrie 2005 ·

La sfarsitul saptamanii viitoare, aproximativ 50 de persoane vor da examen scris pentru obtinerea atestatului profesional de administrator de imobil. Petrica Focsa, presedintele Comisiei de Atestare si seful Biroului Asociatii de Proprietari din cadrul Primariei a declarat ca in acest sens vor fi pregatite teste de o dificultate mai ridicata. "Am observat ca desi au fost urmate cursuri de formare, administratorii care au obtinut atestatul mai au inca goluri in pregatire", a declarat Petrica Focsa.

In prezent, pe site-ul Primariei Iasi este afisata o lista cu circa 215 administratori atestati. Potrivit unei hotarari de Consiliu Local toti administratorii de imobile, persoane fizice au obligatia, de a obtine un atestat profesional din partea Comisiei de Atestare a administratorilor de imobile, organizata la nivelul Consiliului Local. Pentru a putea da examenul de atestare, administratorii care au mai putin de doi ani vechime in aceasta activitate, trebuie sa urmeze mai intai niste cursuri organizate de asociatia Apcons, cu sediul in Casa Patrata. Din cele peste 1.900 de asociatii din Iasi, aproximativ 1.300 sunt administrate de persoane fizice.

Cristian MATASA

La sfarsitul saptamanii viitoare, aproximativ 50 de persoane vor da examen scris pentru obtinerea atestatului profesional de administrator de imobil. Petrica Focsa, presedintele Comisiei de Atestare si seful Biroului Asociatii de Proprietari din cadrul Primariei a declarat ca in acest sens vor fi pregatite teste de o dificultate mai ridicata. "Am observat ca desi au fost urmate cursuri de formare, administratorii care au obtinut atestatul mai au inca goluri in pregatire", a declarat Petrica Focsa.

In prezent, pe site-ul Primariei Iasi este afisata o lista cu circa 215 administratori atestati. Potrivit unei hotarari de Consiliu Local toti administratorii de imobile, persoane fizice

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum o ora
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum 2 ore
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Irina Begu, eliminată în turul trei la Roland Garros 2024

HotNews acum 23 minute
La fel ca anul trecut, Irina Begu s-a oprit în turul trei la Roland Garros, sportiva noastră fiind învinsă de Varvara Gracheva (ocupantă a locului 88 în clasamentul mondial). Irina BeguFoto: Jean Catuffe/Dppi / Zuma Press / Profimedia Irina Begu, în

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 2 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°