Din cei 50 de ani pe care îi are, 30 i-a petrecut printre rotiţe, arcuri şi pensete. Pe Milică Vasile îl ştie tot oraşul. Când ai un ceas stricat, doar el poate să-i dea de cap.

Cu răbdare, migală şi multă pasiune, Milică Vasile a făcut din meseria sa o artă, deşi spune că acum este dezamăgit. „Nimeni nu mai are habar de ceasornicărie. Nu mai sunt pregătiţi tinerii pentru meseria asta, a fost ştearsă din programa şcolară“, spune bărbatul în timp ce meştereşte la un ceas de masă. În tot oraşul, din breasla ceasornicarilor, care număra înainte de 1989 28 de specialişti, nu au mai rămas, azi, decât trei. „Eu, încă un coleg care lucrează aici în zona Orizont şi unul în centrul oraşului. Nu se mai pune preţ pe nimic astăzi“, spune, cu năduf, bărbatul. Recunoaşte însă că şi dacă ar da timpul înapoi, tot această meserie ar alege-o. Când vine vorba de ceasurile care se găsesc azi pe piaţă, bărbatul se încruntă. „Nu v-aş recomanda nimic din ce se vinde, sunt numai falsuri. În schimb, înainte de Revoluţie spuneam cu mâna pe inimă că toate sunt de calitate“, adăugă bărbatul.

Nu s-a lăsat învins

Chiar şi aşa, Milică Vasile nu s-a lăsat învins de vremuri şi de nepăsare. Continuă să vină zilnic la prăvălie şi se bucură atunci când îi trec pragul şi câte 6-7 clienţi într-o zi. Sunt perioade însă când nu intră nimeni. „N-ai cum să trăieşti din asta, dar dacă m-a prins microbul, ce să fac? Soţia s-a obişnuit cu mine şi mai mult ea ţine casa, cu rate şi facturi. Eu sunt cu pasiunea“, povesteşte râzând. Dragostea pentru reparatul ceasurilor a venit de-a lungul timpul. Era elev la fostul liceu industrial nr.3 din oraş în 1978, când, la începutul clasei a X-a şi-a dat seama că nu vrea să devină instalator. Printr-o relaţie a ajuns la şcoala profesională de la Arad, acolo unde exista un singur loc pentru ceasornicar. „Am stat un an şi jumătate, timp în care