Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ample manevre militare în Israel. Rivalii regionali ai statului evreu dețin 200.000 de rachete

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 mai 2013 ·

Israelul efectuează, începând de ieri, o simulare la scară naţională a impactului pe care l-ar avea lansarea a mii de rachete, printre care mai multe cu focoase neconvenţionale, asupra teritoriului statului evreu, din trei direcţii: Liban, Siria şi Fâşia Gaza.

Exerciţiul, denumit Steadfast Hoime Front 1 şi care se va desfăşura pe parcursul a patru zile, va implica mii de soldaţi şi angajaţi ai serviciilor de urgenţă, totul sub direcţia RAJEL, organism creat după războiul din Liban din 2006 pentru a coordona apărarea civilă.

“Israelul ţine cont de faptul că Orientul Mijlociu stă sub un mare semn de întrebare; Libanul, Siria şi chiar Iordania, unde sunt mii şi mii de refugiaţi sirieni, sunt o necunoscută de avut în vedere", au semnalat, pentru agenţia spaniolă EFE, surse militare israeliene.

Serviciile de informaţii israeliene nu exclud posibilitatea ca războiul civil din Siria să conducă la o confruntare armată regională în care ţara să se vadă sub o ploaie de rachete, iar forţele sale militare s-au pregătit pentru orice eventualitate.

“Întrebarea “dacă" vor lansa rachete asupra unor centre populate din Israel nu mai este relevantă, ceea ce trebuie să ne întrebăm acum este “când" se va întâmpla acest lucru", a avertizat săptămâna aceasta ministrul apărării civile, Gilad Erdan.

Potrivit surselor militare, în noiembrie 2012 “palestinienii au lansat dinspre Gaza 1.500 de rachete în opt zile. Hezbollah are 60.000, fapt pentru care poate lansa 1.500 pe zi". În total, scrie Jerusalem Post, numărul rachetelor de care dispun Hamas, Hezbollah, Siria şi Iranul, rivalii regionali ai Israelului, este de circa 200.000.

Ameninţarea rachetelor în principalele centre populate din Israel a început să se materializeze în 2006, când miliţia mişcării şiite libaneze a atacat oraşul Haifa, şi nordul Israelului, cu peste 4.00

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum 45 minute
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 8 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°