“Celor fericiţi le cer iertare pentru doinele mele triste, iar pe cei care mai au lacrimi pe obraji îi rog să-mi înţeleagă cântecele de joc cu haz de necaz”…
“Celor fericiţi le cer iertare pentru doinele mele triste, iar pe cei care mai au lacrimi pe obraji îi rog să-mi înţeleagă cântecele de joc cu haz de necaz”…
Aşa spunea Sofia Vicoveanca într-un interviu. Câtă dreptate avea?! Artistă complexă, un diamant cu faţete şlefuite de undeva de Sus, a înţeles că trebuie să dăruiască din prea plinul său primit. A îndrăznit să “atace” cinematograful şi, pentru scurte perioade din viaţa sa, a lăsat frumoasele podoabe ale costumului popular, contopindu-se cu personaje de film.
Rolurile. Foarte mulţi dintre cei care o admiră pe Sofia Vicoveanca şi i-au urmărit evoluţia de-a lungul anilor îşi mai aduc aminte de rolul parcă anume creat pentru ea, cel al Vitoriei Lipan în “Baltagul”, dramatizare după Mihail Sadoveanu, în regia lui Muşata Mucenic. A participat de asemenea la realizarea coloanei sonore a filmelor “Ciprian Porumbescu”, 1972, şi “Dimitrie Cantemir”, 1973, în regia lui Gheorghe Vitanidis, şi a filmului “Urgia” în regia lui Andrei Blaier şi Iosif Demian. A întruchipat-o pe Nastasia în “Oraşul văzut de sus”, 1975, în regia lui Lucian Bratu, şi a interpretat rolul nevestei lui Pătru cel Scurt din “Vânătoarea de vulpi”, 1980, al lui Mircea Daneliuc, ecranizare după romanul lui Dinu Săraru “Nişte ţărani”, un film care urmăreşte, din perspectiva câtorva ţărani, procesul colectivizării care a avut loc în România în perioada 1942-1962.
Profesionalism. Prin seriozitatea cu care priveşte fiecare apariţie a sa, impune respect şi preţuire. Cine poate uita interpretarea de excepţie în rolul nanei Floarea din “Ochi de urs”, 1982, în regia lui Stere Gulea?! “Ideea de a o distribui pe Sofia a fost via Sadoveanu”,
