Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de suceveni, traşi pe sfoară cu presupuse locuri de muncă în străinătate

Publicat in Adevarul, duminică 7 aprilie 2013 ·

Mai mulţi suceveni cărora li s-au promis locuri de muncă bine plătite în Occident plâng acum după banii pe care i-au dat firmei de recrutare şi ai cărei reprezentanţi au dispărut fără urmă.

Aproximativ 60 de persoane au protestat împotriva unei firme de recrutare de forţă de muncă, despre care cred că i-a păcălit cu locuri de muncă bine plătite în ţări din Europa.

Oamenii s-au adunat sâmbătă în faţa sediului SC Work Jobs SRL, numai că au avut surpriza să constate că firma era închisă iar la telefoane nu răspunde nimeni.

Nemulţumiţi, sucevenii au sunat la 112, de unde li s-a recomandat să meargă la sediul poliţiei pentru a depune reclamaţii.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că societatea are un punct de lucru amplasat în municipiul Suceava, cu obiect de activitate ,,selecţionare şi plasare forţă de muncă în străinătate”, iar uşa de acces în clădire era încuiată”, a arătat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.

Oamenii au depus plângeri la poliţie şi au povestit că au plătit între 300 şi 500 de euro cu titlu de comisioane în schimbul promisiunii unor locuri de muncă în străinătate.

Sucevenii urmau să plece la muncă în Germania, în construcţii, în Danemarca, la ferme de creştere a animelelor, şi în Olanda, la florării, salariile lunare promise ridicându-se la 1.000-1.300 de euro.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Suceava au început cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ciolacu, despre salariul minim european: Mecanismul trebuie să fie predictibil

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri de jurnalişti despre introducerea salariului minim european, premierul a spus că că de la 1 iulie va începe mecanismul de implementare. „Nu putem rămâne. E un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, c

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 27 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Primul vaccin personalizat împotriva cancerului de piele a intrat în faza finală de teste

HotNews acum 18 minute
Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului, care are şi potenţialul de a stopa cancerul pulmonar, de vezică urinară şi renal, este testat în cadrul unui studiu clinic de faza a 3-a la nivel internaţional, inclus

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°