Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o veste şoc în handbalul feminin. Olivier Krumbholz a fost demis de la naţionala Franţei

Publicat in Pro Sport, marți 11 iunie 2013 ·

Handbalul mondial a primit încă o informaţie şoc după ce Rusia a ratat calificarea la Campionatul Mondial feminin din Serbia, stopată fiind de Olanda, încă o reprezentativă din eşalonul secund. Bomba a venit din Franţa şi îl are în prim-plan pe Olivier Krumbholz, selecţionerul naţionalei feminine. Antrenorul a fost demis din funcţie, chiar la două zile după ce a obţinut calificarea la turneul final din Serbia, anunţă presa din Hexagon. Oficial, şefii federaţiei franceze au fost nemulţumiţi de înfrângerea pe care naţionala lui Krumbholz a suferit-o acasă, în barajul de calificare cu Croaţia, scor 18-18, în urma căreia accederea la Mondiale a fost pusă în pericol. Franţa a evitat însă surpriza duminică, când s-a impus în retur cu 30-26. Federaţia franceză a ajuns însă la concluzia că, avându-l pe Krumbholz pe bancă, calificarea şi câştigarea Jocurilor Olimpice de la Rio este pusă sub semnul întrebării. Neoficial, charismaticul antrenor a fost demis la cererea jucătoarelor.

Olivier Krumbholz este unul dintre cei mai mari antrenori ai lumii şi a condus naţionala Franţei vreme de 15 ani, în 410 partide. Palmaresul fostului selecţioner este impresionant, un titlu mondial în 20003 (Croaţia), dar şi doupă medalii de argint la Mondialele din 2009 şi 2011. Krumbholz a fost de-a lungul timpului şi în atenţia handbalului românesc, având oferete de la Oltchim şi Rulmentul la un moment dat, pe care le-a refuzat însă din start, considerând că locul lui este la cârma naţionalei franţei. Vestea demiterii l-a luat prin surprindere şi pe Krumbholz, cel mai vechi selecţioner în funcţie până azi din rândul naţionalelor de primă categorie. El va fi înlocuit de Alain Portes, selecţionerul reprezentativei masculine a Tunisiei.

Handbalul mondial a primit încă o informaţie şoc după ce Rusia a ratat calificarea la Campionatul Mondial feminin din Serbia, stopată fiind de Oland

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 45 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°