Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creştere economică fără locuri de muncă. Pentru cine lucrează „iesirea din recesiune”?

Publicat in Romania Libera, joi 15 august 2013 ·

Ni se spune pe mai multe voci că ce a fost mai greu e în spatele nostru sau că e „istorie” având în vedere cei trei ani de creştere economică pe care îi va bifa România. Unde suntem în al treilea an de creştere a PIB-ului faţă de nivelul dinaintea crizei? Dacă ne uităm la salariul mediu net pe economie (1.606 lei în iunie 2013 faţă de 1.273 în iunie 2008) avem o creştere de 26% în ultimii 5 ani. Având în vedere că inflaţia a fost între decembrie 2008-decembrie 2012 de 24% ar rezulta că puterea de cumpărare a salariaţilor a revenit aproximativ la nivelul din 2008, ultimul an cu creştere economică dinaintea crizei. Să ne bucurăm?

Nu chiar. Dacă ne raportăm la PIB, de la 503,9 miliarde lei în 2008, a urcat la 578,4 miliarde lei în 2012. Un plus de 15% care nu acoperă însă inflaţia, deci suntem sub nivelul dinaintea crizei. De ce au recuperat salariile şi n-a recuperat PIB-ul? Poate şi pentru că ponderea consumului în PIB este covârşitoare (78%) iar numărul de salariaţi a scăzut considerabil faţă de 2008 chiar dacă salariile au recuperat (erau 4,8 milioane salariaţi în companiile cu mai mult de 3 angajaţi în octombrie 2008, faţă de 4,3 milioane în prezent, lipsesc deci 500.000 locuri de muncă). Cum nu consumă doar familiile salariaţilor ci şi cele ale şomerilor, suntem cu PIB-ul real sub ştacheta ridicată în 2008.

Nu va gândiţi că România reprezintă un caz izolat. Gradul de ocupare (procent salariaţi „civili” în total populaţie) în SUA a scăzut de la 63% la 58% în acceaşi perioadă deşi PIB-ul nu picase la fel de dramatic în 2009 ca în România iar bursele lor sunt la maxime istorice acum în timp ce indicii BVB se scaldă la nivele de 25-50% raportat la maximele din 2007. Şi Europa o duce prost la capitolul forţă de muncă (şomajul este la 12%) deşi tocmai am aflat că euro-zona a ieşit din recesiune (o veste bună pentru cancelarul Merkel care a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 5 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 8 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°