Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultura, salvarea Guvernului, e cu un pas în groapă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 iulie 2013 ·

Deși Guvernul prognozează creșterea economiei punându-și speranțele într-un an agricol bun, rezultatele înregistrate de acest sector anul trecut aruncă o perspectivă sumbră asupra rezultatelor din 2013. Sursa: Codrin Prisecaru

Fermierii spun că recolta din acest an va fi mai bună comparativ cu 2012, însă nu se va ridica la nivelul înregistrat în 2011. Numai că, la capitolul productivitate, România se clasează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, iar sectorul de procesare, cel care ar genera plus valoare producției realizate de fermierii români, și cel al serviciilor conexe sunt deficitare, potrivit Cadrului Național Strategic Rural.

Față de 2011, producţia ramurii agricole a scăzut cu 21,9% pe fondul diminuării recoltei cu peste 30% și producţiei animale cu 0,6%, potrivit datelor preliminare publicate azi de Institutul Național de Statistică (INS). La capitolul servicii agricole, scăderea consemnată de Statistică este de aproape 5%.

Ca valoare exprimată în prețuri curente, producţia agricolă s-a ridicat la 64,25 miliarde lei, din care 40,16 miliarde de lei reprezintă valoarea producţiei vegetale. Producția animală s-a cifrat la 23,55 miliarde de lei, în vreme ce valoarea serviciilor agricole la 52,5 milioane de lei.

Dacă ponderea producției vegetale s-a diminuat anul trecut până la 62,5%, ponderea producției animale a sporit la 36,7%. Ponderea producţiei de servicii agricole s-a păstrat în 2012 la același nivel ca și în 2011, de 0,8%.

În ceea ce priveşte producţia vegetală, anul trecut ponderea culturilor de legume şi pepeni a crescut cu 5,2 puncte procentuale, iar a culturilor de plante de nutreţ cu 2,0 puncte procentuale, în timp ce ponderea culturilor de cereale şi de cartofi a scăzut cu 5,2 puncte procentuale, respectiv cu 4,7 puncte procentuale.

În cazul producţiei animale, la păsări şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 8 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°