Senzaţionalul se plămădeşte cu ciocanul şi nicovala în spaţii mici, cu mobilier ieftin şi lumini de cafenea, locuite temporar de fiinţe exotice cărora denumiri ţanţoşe precum „producător”, „realizator” sau „moderator” li se potriveşte aşa cum nuca se potriveşte în perete.

Din când în când, plictisit peste poate de ghiveciul furnizat zilnic de televiziunile Capitalei, urmăresc, la întâmplare, programele unor televiziuni locale şi regionale din toată ţara. Lumea aceasta a televiziunilor de provincie oferă mult material lingvistic şi uman care te pune pe gânduri şi te învaţă multe despre capcanele vieţii. Între universul de imagini emis de trusturile cu acoperire naţională şi puzderia de emisiuni fabricate de diverse staţii locale deosebirea e ca de la pământ la cer. „|ia”, cei de la centru, sunt mici copii în comparaţie cu „ăştia”, cei de la margine. Libertatea de expresie, cu toate consecinţele ei, nu e „acolo”, ci „aici”.

Senzaţionalul nu se construieşte, dragi cititori, în studiouri mari, bogat luminate şi decorate cu indivizi simandicoşi, apretaţi la patru ace, care filozofează bucureşteneşte despre orice. Senzaţionalul se plămădeşte cu ciocanul şi nicovala în spaţii mici, cu mobilier ieftin şi lumini de cafenea, locuite temporar de fiinţe exotice cărora denumiri ţanţoşe precum „producător”, „realizator” sau „moderator” li se potriveşte aşa cum nuca se potriveşte în perete. Aici, în aceste vizuini luminate, se disecă absolut toate problemele ţării. Aici, nodurile şi semnele vieţii sunt făcute şi desfăcute cu meşteşug de către veteranii verbului şi ai prim-planului. Aici, la hotarul dintre tetrapiloctomie şi barbologie, esenţele misterioase ale cosmosului ştiut şi neştiut se distilează în fine licori verbale al căror colorit variază de la mahalagism la ultrapreţiozitate.

Şi, Doamne, ce spectacol lumesc imposibil de fixat în categorii şi clase îţi