Faină biserică s-a ridicat în Ţara Oaşului, la Negreşti. Oşenii şi-au înălţat catedrală mândră, după inima lor. În altar, Vasile Pop Negreşteanu jugrăveşte însuşi sufletul Oaşului.
Uneori, fără să ne dăm seama, Dumnezeu ne pune la lucru, să ne răscumpărăm păcatele. Prin Frumos. Când El găseşte şi omul potrivit, în Rai îngerii joacă! Acum ei sigur joacă pe acorduri de ceteră şi fluier. Pe muzică oşenească!
SIMBOLURILE ŢĂRII OAŞULUI
Poveste. S-or hotărât oşenii să-şi nalţe mândră biserică. La Negreşti-Oaş. Au ridicat-o. S-au gândit cine s-o picteze. Vasile Pop Negreşteanu, fecior de plai oşenesc, a fost ales pentru pictarea altarului. Până aici simplă povestea, de aici se complică. De cinci ani, Negreşteanu pictează altarul şi încă nu l-a terminat. N-a vrut! În cinci ani, alţi pictori ar fi terminat biserica, o recunoaşte chiar oşeanul. El nu a terminat nici altarul. N-a vrut!
De ce? O explicaţie simplă, dar atât de frumoasă. A stat, a lucrat, a stat, a lucrat, atâta timp cât i-a trebuit să prindă inima Oaşului într-un altar. O muncă grea, pe care nu poţi să nu crezi că nu i-a dat-o chiar Cel de Sus. Să fie spălarea păcatelor lui Negreşteanu? Se prea poate!
Pictorul Vasile Pop ("Negreşteanu" şi-a adăugat chiar el pentru a arăta lumii întregi originea sa) a pus în altarul bisericii din Negreşti nu doar culori, nu doar figuri de sfinţi, a pictat însăşi sufletul Ţării Oaşului. Pictura bisericească respectă întru totul canoanele bisericeşti, ba chiar poate fi exemplu. Pe lângă aceasta, Pop Negreşteanu a adăugat însă şi motive tradiţionale, simbolurile Ţării Oaşului. De la motivele de pe ştergare, la ploscă, la pictarea Negreştiului ca miniatură la picioarele sfinţilor, de toate a făcut pictorul! În cinci ani! Ce-i drept, un an nu a putut lucra. Voinţa sinelui, mai puternică decât conştiinţa omului l-a împiedi
