Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Ion Stoica, a fost numit secretar general al MAI

Publicat in Romania Libera, marți 15 mai 2012 ·

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Ion Stoica, a fost numit, luni, din nou secretar general al Ministerului Administraîiei şi Internelor (MAI) în locul chestorului de poliţie Irina Alexe, numit în luna martie de către fostul ministru Gabriel Berca, potrivit Mediafax.

"Începând cu data de astăzi, 14 mai a.c., prin Decizia primului-ministru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 14 mai 2012, Ion Stoica exercită cu caracter temporar funcţia publică de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Decizia a fost emisă la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (Ioan Rus-nr), cu avizul favorabil al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi în temeiul art. 19 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, precum şi al art.19 alin.(1) lit. b) şi art. 92 alin (1/1 ) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici", informează Biroul de presă al MAI.

Anterior acestei date, chestorul de poliţie Ion Stoica a îndeplinit atribuţiile funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, a precizat sursa citată.

Ion Stoica a mai deţinut funcţia de secretar general al MAI şi pe cea de adjunct al Poliţiei Municipiului Piteşti.

Chestorul Stoica şi-a pierdut prima soţie, o fiică şi un fiu, el mai având un băiat. După zece ani de la tragedie, s-a recăsătorit şi are un fu vitreg.

Regele asfaltului din Argeş, Cătălin Spătaru, cercetat într-un caz de evaziune fiscală, este finul lui Ion Stoica. Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Ion Stoica, a fost numit, luni, din nou secretar general al Ministerului Administraîiei şi Internelor (MAI) în locul chestorului de poliţie Irina Alexe, numit în luna martie de către fostul ministru Gabriel Berca, potrivit Mediafax.

"Înc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul de Ortopedie Foișor pentru a i se scoate proteza de genunchi

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic va face investigaţia PET - CT, apoi va fi dus la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor pentru a i se scoate proteza de genunchi, a declarat joi, 9 mai, managerul Institutului "Matei Balş", Cătălin Apostolescu. "Va face PET - CT

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Razie de amploare în Portul Constanţa / Poliţiştii caută persoane date în urmărire, dar vor şi să deblocheze drumurile de camioanele staţionate şi să le trimită spre locuri de parcare

News.ro acum 47 minute
O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire. De asemenea, vor să deblocheze drumurile din incinta portului de camioanele staţionate, acestea urmând să fie îndrumate spre locuri de parcare. ”

Klaus Iohannis, de Ziua Europei: Europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere, cu stat de drept funcţional, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opţiune majoritară

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, joi, de Ziua Europei, că alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană şi avem obligaţia să îi încurajăm pe cetăţenii naţiunilor noastre să par

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum o ora
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 37 minute
CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, a declarat Ramona Ivan, Director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei. De la demararea Exerciţiu

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum o ora
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nicuşor Dan: Schimbăm mobilierul urban din Parcul Cişmigiu

Mediafax acum 49 minute
„Schimbăm mobilierul urban din Parcul Cişmigiu. Recondiţionăm băncile vechi, istorice, iar temporar, până la reabilitarea acestora, am amplasat bănci noi în zonele în care acestea au fost dezafectate. În acelaşi timp, înlocuim coşurile de gunoi dete

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°