Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nota ZERO la purtare: Oare cum se spune în maghiar㠄Mitică“?

Publicat in Revista22, marți 18 mai 2010 ·

Europeanul chipeş, cu limbaj ales, pe care eram gata să-l votez în anii ‘90 la preşedinţie, avea ca mascotă un leu. În sediul Uniunii Scriitorilor, la întrunirea electorală prin care încerca să ne convingă că e demn de a fi preşedintele României, chiar dacă e maghiar, era ca peştele în apă. Atunci, am primit şi eu un leu (mascotă). „Vezi că e de pluş“ - mi-a atras atenţia cu sarcasm o bună cunoştinţă, unguroaică. Europeanul chipeş cu limbaj ales, György Frunda, este, de 20 de ani, politicianul mereu prezent la Bucureşti, pe malurile Dâmboviţei adică, acolo unde se fac şi se desfac treburile ţării. Are şi o avere szép.

În timp, s-a adaptat perfect prafului şi pulberii din Capitală şi din parlament. Să luăm, de pildă, praful şi pulberea care s-au ales de ANI, ajunsă în Senat, acolo unde e tenor şi omul nostru, după ce vulturii Curţii Constituţionale au aruncat-o scârbiţi pe geam.

Europeanul care cândva se vedea leu a avut de spus cuvinte decisive întru distrugerea ANI, împărtăşite cu glas tare sau în gând de orice politician român, maghiar sau de alte naţionalităţi, cu scaun la cap. „România este singura ţară din UE, singura ţară din Consiliul Europei care are o astfel de agenţie, într-un stat de drept nu este normal să ai o agenţie specială, într-un stat de drept aceste declaraţii de avere etc., pentru că într-un stat de drept etc.“

Existenţa unei asemenea instituţii care cercetează averile & integritatea (întâmplător, GF ajunsese şi el în vizorul ANI) „depăşeşte orice standarde europene, este un melanj de severitate nefondată“, iar bijuteriile care „sunt de natură intim㓠şi mai ales când fac vreo 50.000 de euro + obiecte de artă de 60.000 de euro trebuie neapărat eliminate. Europeanul nostru chipeş, GF, atât de minunat încastrat la Bucureşti, a ajuns să-şi merite pe deplin numele de Mitică. Dar nu ştiu cum se spune în maghiară.

Europeanul ch

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°