În 2006, în România, piaţa de aplicaţii business a fost de 53 milioane de dolari, iar pentru acest an este prognozată o creştere de 21% Dacă acum câţiva ani instituţiile bancare
În 2006, în România, piaţa de aplicaţii business a fost de 53 milioane de dolari, iar pentru acest an este prognozată o creştere de 21%
Dacă acum câţiva ani instituţiile bancare operau după metode învechite, în prezent, tehnologia informaţiei nu mai reprezintă o necunoscută pentru clienţii sau angajaţii unei bănci.
Piaţa soluţiilor informatice de profil a înregistrat creşteri semnificative de la an la an, specialiştii estimând că, până în 2011, valoarea acesteia va ajunge la 640 milioane de dolari.
În 2005, piaţa bancară din România a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere din Europa Centrală şi de Est. Nivelul activelor băncilor din această regiune a înregistrat, în 2005, o creştere de 50% comparativ cu anul precedent. Cum această dezvoltare nu putea să rămână fără ecou, odată cu piaţa bancară a luat avânt şi implementarea de sisteme informatice complexe în marile instituţii bancare de pe la noi.
La aceasta se mai adaugă şi apetitul consumatorului român pentru produse bancare cât mai diversificate şi complexe şi adoptarea de standarde internaţionale, fapt care a lansat o provocare unică pentru specialiştii IT. Aceştia vor trebui să dezvolte proiecte care să îmbine cu succes tehnologia informaţiei cu afacerile.
Conform statisticilor IDC, cheltuielile privind software-ul şi instrumentele dedicate afacerilor în Europa Centrală şi de Est vor creşte la 200 milioane de dolari până la sfârşitul anului 2007. La nivel global, în următorii cinci ani, cheltuielile anuale cu aplicaţii software vor fi mai mari cu 10%, iar în Europa de Est creşterea va fi de 20%, dublând astfel tendinţa globală.
În România, în ceea ce priveşte piaţa serviciilor de IT, da