Cristiano Bergodi va semna cu Steaua în prima zi după finalul campionatului
Conducerea din Ghencea a rezolvat problema băncii de rezerve pentru sezonul viitor. Chiar dacă n-au avut loc discuţii faţă în faţă între Gigi Becali şi Cristiano Bergodi, cele două părţi vor începe colaborarea imediat după finalul returului.
Tehnicianul italian se va afla pe banca lui Poli Iaşi miercuri seară la meciul din Giuleşti, cu Rapid, şi va rămîne în Bucureşti, iar joi se va întîlni cu cei din conducerea roş-albaştrilor. "Avem semnale clare că Bergodi va accepta şi vom bate palma în chiar prima zi după terminarea campionatului", a declarat aseară unul dintre şefii Stelei.
Renzo Rossi va fi team-manager
Bergodi nu va veni singur, ci însoţit de Renzo Rossi, colaboratorul său numărul 1 la toate echipele pe care le-a pregătit în România. Contractul său cu Poli Iaşi va expira miercuri, o dată cu ultima rundă, el neprimind nici o ofertă de a continua pe banca moldovenilor. Imediat după ce va semna contractul, Bergodi va alege şi meciurile amicale din perioada de pregătire.
Răspuns de la "Vamă"
Tot joi Steaua va afla şi dacă va avea un nou preşedinte. Gigi Becali aşteaptă un răspuns final de la Dinu Gheorghe, pe care l-a ofertat în urmă cu aproape două luni pentru a prelua cea mai importantă funcţie în club. "Vamă" a solicitat un răgaz pentru a se gîndi pînă după ultima etapă, iar joi trebuie să se decidă dacă va lucra sau nu în Ghencea.
67 de meciuri a disputat Bergodi ca antrenor în prima ligă din România, din care aproape jumătate, adică
33 de meciuri, s-au terminat cu victorie pentru echipele pregătite de el
FLASH
Toja, din nou rezervă
Cu mijlocaşul Juan Toja pe banca de rezerve, "naţionala" Columbiei a pierdut sîmbătă seară (0-1) meciul din deplasare, contra Argentinei, din preliminari