Ministrul de interne, Ioan Rus, s-a aflat azi într-o vizită la Târgu-Mureș, pentru a urmări corectitudinea procesului electoral, mai ales după ce șeful Poliției Locale, Valentin Bretfelean, s-a ales cu dosar penal pentru că polițiștii locali au fost văzuți lipind afișe la intrările în blocuri.
Acesta a afirmat că acesta este singurul caz din țară de o asemenea gravitate și că va fi realizată o analiză exactă a întregului proces de votare, pentru a fi stabilite vulnerabilitățile acestuia.
De ce trebuie să votezi
"Să vedem exact unde au fost vulnerabilităţi, care instituţii nu şi-au făcut treaba de nota 7, care de 9,75 etc. Şi în această analiză vom avea şi concluzii şi eventuale soluţii privitoare la unele schimbări. Nu pot să anticipez în acest moment, pentru că acestea sunt nişte rapoarte care vor veni din fiecare judeţ. Atunci s-ar putea ca ceea ce constatăm negativ în Mureş să constatăm ca fiind pozitiv în Botoşani, de exemplu”, a declarat Rus.
Primarul Târgu-Mureșului, Dorin Florea, candidat în numele Alianței pentru Mureș la un nou mandat, i-a luat apărarea lui Bretfelean. ”Cu siguranță, domnului Rus i s-au dat, euforic, anumite date de la partide politice, ceea ce nu-l caracterizează. El trebuie să ia informaţii de la structurile specifice ale Ministerului de Interne şi nu numai - şi atunci o să i se raporteze că în Târgu Mureş nopţile erau la discreţia bandelor de interlopi. Oraşul trebuie să fie sigur, indiferent că e campanie sau nu e campanie. Nu e normal să fie agresate imobilele Primăriei, nu e normal să fie bătuţi funcţionari din Primărie, nu e normal să se ameninţe siguranţa cetăţeanului prin vandalizarea scărilor de bloc”, a spus Florea.
Rezultate alegeri locale 2012:
Astăzi vei afla, pe adevarul.ro, cum se decide soarta Târgu-Mureșului şi judeţului Mureș. Rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul a