Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Electronice pentru case de nelocuit

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 noiembrie 2008 · ·

Autorităţile sunt preocupate să-i „mobileze” pe sinistraţi, dar uită că aceştia nu au case. Familiile afectate de inundaţiile din vară primesc şi câte două frigidere, dar nu ştiu unde le vor ţine la iarnă.  Cele 132 de familii sinistrate din judeţul Iaşi încă nu au locuinţele finalizate, dar vor primi în curând câte două frigidere fiecare. Explicaţia e simplă.

Şefii Prefecturii şi cei ai Consiliului Judeţean au comandat simultan, fără a şti unii de ceilalţi, câte un frigider pentru fiecare sinistrat. Pe lângă obiectul electrocasnic, „pachetul” alocat de Prefectură mai conţine o sobă cu plită, o saltea şi un set de lenjerie de pat. La rândul său, CJ va sări în ajutorul sinistraţilor cu câte un aragaz şi o butelie.

Câte două frigidere de căciulă

Şefii judeţului recunosc că s-au suprapus la capitolul „frigidere”, dar nici unul nu vrea să dea înapoi. „Guvernul a aprobat deja sumele de bani necesare achiziţionării acestor bunuri. Produsele vor fi distribuite către cele 18 localităţi afectate de inundaţii unde se reconstruiesc case", a declarat Marius Bodea, prefect de Iaşi.

Reprezentanţii CJ spun că se gândesc cel mult la posibilitatea de a da frigiderele altor familii defavorizate. „Noi am organizat deja procedura de licitaţie şi am stabilit şi firmele care le vor livra. Nu avem cum să întoarcem procedura.

Nu ştiu dacă aceste familii vor primi două frigidere, poate schimbă Guvernul pachetul”, a spus Constantin Adăscăliţei, vicepreşedintele CJ Iaşi. De cealaltă parte, sinistraţii sunt nedumeriţi de încurcăturile autorităţilor, dar nici prin gând nu le trece să renunţe la frigidere.

„Am familie mare. Fata trebuie să mi se mărite la anul şi să se mute la casa ei, băiatul cel mic stă la socrii. Am cui să le dau. Numai să am eu unde să mă mut. Văd că nu mai termină casele astea şi gata”, ne-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 3 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 11 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Instituțiile care eliberează permise auto, pașapoarte, buletine de identitate au program normal de muncă în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat că serviciile care eliberează permise de conducere, paşapoarte, cărţi de identitate au program normal cu publicul în 29 şi 30 aprilie, dar că nu se vor desfăşura activităţi la ghişeu, î

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°