Fibec SA Câmpina, deţinută de parlamentarul PDL, Florin Anghel, a derulat, în ultimii trei ani, 11 contracte cu diverse primării, majoritatea din judeţul Prahova, pentru executarea unor lucrări pe domeniul public, relatează campinaph.ro.
Valoarea totală a acestor contracte depăşeşte 50,66 milioane de lei, după cum reiese din declaraţia de interese a deputatului Florin Anghel, publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor la sfârşitul anului trecut. Potrivit documentului, toate contractele au fost obţinute prin licitaţie.
Astfel, Fibec SA a realizat sistemul de alimentare cu apă în comuna Tomşani; reţeaua de apă potabilă de la Floreşti (Cap Roşu); modernizarea şi extinderea reţelei de alimentare cu apă din satul Teşila, comuna Valea Doftanei; modernizarea şi extinderea reţelei de distribuţie a apei în satul Trăisteni, comuna Valea Doftanei; staţia de epurare şi extinderea reţelei de canalizare în comuna Brebu; extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă în comuna Secăria.
În alte judeţe, Fibec a executat sistemul de alimentare cu apă în două dintre satele comunei Corbiţa (Vrancea), staţia de epurare şi sistemul de canalizare din comuna Produleşti (Dâmboviţa), reţele de canalizare, staţii de epurare şi modernizare drumuri locale în comuna I.L. Caragiale (Dâmboviţa), sistem de canalizare şi modernizare reţele stradale în comuna Topolog (Tulcea), extinderea şi reabilitarea reţelei de distribuţie a apei, sistemul de canalizare şi staţii de pompare a apei uzate în aglomerarea Urziceni (Călăraşi), mai precizează campinaph.ro.
În declaraţia de interese, Florin Anghel menţionează că el nu deţine acţiuni la Fibec SA, din structura acţionariatului acestei societăţi făcând parte soţia sa.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!