Miticul este reflectia psihologicului dincolo de nivelul personal. Blocarea sau interzicerea mitului se poate lasa cu daune teribile in existenta comunitatilor, de la nevroze si pana la moartea biologica si implozie sociala (vezi cazul comunismului). Istoria s-a nascut si va sfarsi din/in nabadaioasa idila dintre mythos si logos. Sunt acestea singurele entitati datatoare de viata din cimitirul de evenimente profane. Ele leaga pe om de necunoscutul sau, ceea ce rationalismul elenilor n-a reusit niciodata. Imaginarul nostru religios, economic, cultural si politic e bantuit de tot felul de mituri, mai mult sau mai putin camuflate. Gasesc ca e normal, deoarece, la urma-urmelor, istoria trebuie ca are si ea un suflet, cu multe tainite, e adevarat, unele niciodata vazute. Miturile se transmit mai mult pe linie feminina, fac parte din canonul feminin, e ispititor, e intelept si siret ca sarpele si tot ca el isi schimba pielea in rastimpuri, pentru a renaste, pentru a oferi poate un alt sens, o alta interpretare a intamplarilor din subconstient, surprinzand de fiecare data nivelul ratiunii, al constientului inconstient. Aristotel spunea ca omul se defineste prin sufletul sau, deci nici istoria omului nu se poate defini altfel. Ea e stransa in arhetipuri simbolice, irationale, depozitare de esente, imagini, identitati, ca in povestile noastre populare. Acum, mitul s-a intors, bagand in criza obiectivismul modern si rationalismul cartezian si facandu-ne din nou supranaturalul familiar. Baudelaire considera ca mitul are cel mai mare grad de stiintificitate, pentru ca numai el ar intelege analogia universala (analogon-ul sustine principiul hermetic ca ce e sus e si jos, ce e in mare, si in mic) si in felul acesta converteste numinosul nedefinit, la nivel mundan, definit. Mitul este inepuizabil, ca un cristal cu o mie de fete, fiecare reflectand o poveste. Un mit se poate naste d