Deodată cu speranţele, visele şi iluziile că în România se va trăi în deplină normalitate au amuţit şi lozincile de la începutul anilor '90. Astăzi nu mai e nimeni curios să afle "Cine-a tras în noi / în 16 - 22". Revoluţionarii s-au metamorfozat în profitori ai vremilor tulburi, înfigându-şi colţii în avantajele oferite generos de beneficiarii tragediei din decembrie 1989. Destui dintre ei sunt prosperi oameni de afaceri ori au intrat în jenante combinaţii politice. Covârşitoarea majoritate se află alături de Ion Iliescu, omul-aspirator, care-a ştiut să-i "cureţe" de ideile revoluţiei. Nimeni nu mai vorbeşte de asasinii cu acte în regulă, declaraţi ba prea bolnavi, ba prea utili noii puteri pentru a fi trimişi la puşcărie. Chiţac şi Stănculescu (unul cu "bulanul chimic", celălalt cu "ghipsul ideologic") îşi văd netulburaţi de reumatisme, cultivând cu fervoare tehnica găurilor de memorie. Ce să mai aştepţi, când Dan Iosif a ajuns un simplu berbece politic, folosit de Ion Ilici pentru a-l contracara pe Năstase? Din erou al baricadei, Ioşca a îmbrăcat uniforma de plutonier al pichetelor de la bârlogul lui Năstase.

O formulă precum "Cine-a stat cinci ani la ruşi / Nu poate gândi ca Bush" ar fi fost şi ea absolut ridicolă în după-amiaza lui 23 noiembrie 2002. Omul cincinalului sovietic e îmbiat de americani să se întoarcă de unde-a venit, ba chiar să ia întregul popor cu el. Om fi crezând noi că mergem spre Vest, dar în realitate ne îndreptăm - pe ritmuri de "Kalinka" şi "Suliko" - spre Est. Dintr-o simplă mişcare, am devenit poduri umane peste care mărşăluieşte regimentul de lux al iliescianismului triumfător. în defilarea noastră furibundă îi vom cam călca în picioare pe fraţii moldoveni (pentru că despre ei nici Bush, nici buşitorul revoluţiei din '89 n-au suflat o vorbă), dar ce mai contează? Important e să fim cuminţi şi să nu ieşim din vorba lui n