Doi bărbaţi din localitatea vasluiană Poieneşti au scăpat cu viaţă, marţi după-amiază, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste ei în momentul în care se aflau într-un şanţ adânc de cinci metri, unul dintre ei fiind acoperit complet de pământ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, cei doi vasluieni săpau la marginea unei păduri din localitatea Poieneşti Deal, împreună cu alţi doi consăteni, un şanţ pentru scurgerea apei de la o fântână, moment în care unul din maluri a cedat şi s-a surpat peste ei.
Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 54 de ani, a fost acoperit complet cu pământ în şanţul adânc de aproximativ cinci metri, al doilea muncitor fiind acoperit doar parţial, astfel încât a reuşit să se salveze.
De altfel, acesta din urmă, împreună cu alt coleg, au început o cursă contracronometru de salvare a consăteanului lor, îngropat de viu. În acelaşi timp, unul dintre salvatori a sunat şi la numărul de urgenţă 112, solicitând atât o ambulanţă, cât şi un echipaj de pompieri.
"În momentul în care echipajele de salvare au ajuns la locul indicat, bărbatul acoperit complet de malul de pământ fusese scos la suprafaţă de către cei doi consăteni, care au săpat cu uneltele pe care le aveau la îndemână. În aceste condiţii, pompierii nu au mai intervenit, iar echipajul de la Ambulanţă i-a acordat victimei îngrijirile medicale de specialitate, fără a se mai impune transportul la spital", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
Potrivit sursei citate, cei patru bărbaţi făceau muncă de voluntariat, fără ca malurile şanţului pe care-l săpau să fie asigurate, aşa cum s-ar fi impus la astfel de lucrări.
Doi bărbaţi din localitatea vasluiană Poieneşti au scăpat cu viaţă, marţi după-amiază, după ce un mal de pământ s-a prăbuş