Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful ANPC: "Comisia UE nu consideră retroactivitatea o problemă a OUG 50"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 noiembrie 2010 ·

Retroactivitatea nu este o problemă care trebuie luată în discuţie în Ordonanţa de Urgență nr. 50/2010, au declarat oficiali din Comisia Europeană (CE), potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu.

"Am discutat cu oficialii din Comisia Europeană şi nici ei nu consideră că aşa-zisa retroactivitate în OUG nr. 50/2010 ar fi o problemă", a declarat pentru EVZ, Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce s-a întors de la Bruxelles.

Băncile au cerut în repetate rânduri ca Ordonanţa de Urgență nr. 50 să nu se aplice şi creditelor în derulare, ceea ce scotea în afara incidenţei acestei legi peste 8 milioane de împrumuturi. Adică nu ar fi influenţat cele peste 4,5 milioane de debitori, ci numai pe cei care urmează să-şi facă un împrumut.

Potrivit acestuia, unul din principalele motive pentru care a mers la Bruxelles a fost acela de a discuta OUG 50 şi pentru a cere mai mult timp de răspuns în scrisoarea pe care autorităţile române vor trebui să o trimită Comisiei Europene.

"Au fost de acord cu perioadă de o lună jumătate cât am cerut noi, dar putem prelungi acest termen dacă este nevoie", a mai spus şeful ANPC.

Discutarea amendamentelor depuse la ordonanţa de urgenţă nr. 50 privind creditele populaţiei s-a blocat din nou astăzi, după ce membrii Comisiei pentru buget, finanţe, bănci din Camera Deputaţilor au analizat aproape o oră şi jumătate un singur articol şi nu au ajus la nicio concluzie, pentru ca apoi să îşi dea seama că nu mai întrunesc cvorumul.

Şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a cerut, la ultima vizită în România, modificarea OUG 50, pentru eliberarea următoarei tranşe de împrumut, în valoare de peste 870 milioane de euro. Ulterior, atât Franks, cât şi autorităţile române au explicat că OUG 50 va

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 21 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 55 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 44 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 44 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 22 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°