Mama şi Soţul ei au venit în vizită. Ştiu că, în general, soţul mamei este numit Tată Vitreg. Din fericire, Soţul nu a riscat niciodată vreun sfat Vitregesc. Dacă ar fi făcut-o, ar fi ajuns să-i pară foarte rău. E bătrîn acum, dar în tinereţe ar fi putut încerca să cîştige gambitul ăsta. Dar a fost înţelept (PS: O să cîştig puncte de la editorul meu pentru cuvîntul "gambit".) Oricum ar fi, Mama e vioaie ca un cîrd de iepuri şi Soţul nu merge prea bine din cauza vîrstei şi a beteşugurilor. French Quarter nu este foarte potrivit pentru cei aproape imobili, deşi majoritatea turiştilor ar putea intra în această categorie, datorită lentorii cu care se mişcă. De ultimul Mardi Gras am văzut un grup de orbi pe Bourbon Street, croindu-şi, cioc-cioc, drum cu bastoanele printre borîturile de pe asfalt. Erau mai rapizi decît turiştii "normali". Aşa că am mers foarte încet, iar eu le-am arătat cu degetul lucruri precum pălării caraghioase şi restaurante şi catîri şi ghicitori. Tare le-au mai plăcut toate acestea şi după o oră de atari desfătări obositoare i-am condus înapoi la cuibuşorul meu, ca să le dau sandwich-uri cu castraveţi, iar Mama şi-a dat aprobarea cu privire la oraş şi şi-a anunţat intenţia de a reveni de... Mardi Gras. Da, Mamă, i-am spus, Mardi Gras e cel mai potrivit timp ca să vii aici. Ha, ha. Odată cu ei sosi şi fiica verişoarei mele. Bătuse drum lung, taman din Israel, optsprezece ore de zbor. Are douăzeci de ani şi a fost deja, de una singură, în Franţa şi Germania. Sau, mă rog, aşa spune ea. A venit şi ea cu noi la plimbare şi s-a arătat încîntată de catîri, de cafenele şi de miresmele iasomiei şi ale ghivecelor înflorite din balcoane. Cîndva, va merge şi la facultate, dar pentru moment este în căutarea unui loc precum New Orleans-ul, unde să poate dobîndi "experienţă de viaţă", înainte de a se hotărî dacă vrea să devină scenograf, pictoriţă, biolog m