Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET / Orădeanul Paul Creţiu este poliţistul campion la Kick-box

Publicat in Adevarul, vineri 16 aprilie 2010 ·

Tânărul şi-a urmat visele din copilărie: pe cel de a deveni om al legii şi pe cel de a călca pe urmele maeştrilor de arte marţiale.

Paul mărturiseşte că din copilărie a visat să fie omul în uniforma statului şi să fie ofiţer de poliţie. Cam în aceeaşi perioadă el descoperea şi sporturile de contact. „Sincer, mi-a intrat în minte de când eram mic ideea de a fi poliţist, dar decizia propriu-zisă am luat-o în clasa a 11-a. M-am gândit că e meseria la care aş putea fi foarte bun”, spune viitorul ofiţer.

Deja practica de ceva vreme jkarate modern shotokan şi a considerat că ar putea deveni un ofiţer bun de poliţie şi a vrut să facă o facultate bună, iar Academia de Poliţie i s-a părut o alegere firească. Face sport de contact de la vârsta de 6 ani. „Evident am avut câteva întreruperi”, a spus tânărul.

În 2005 şi 2006, la campionatul naţional de karate shotokan, a obţinut două titluri de vicecampion la categoria cadeţi, 16-17 ani. În 2006 s-a prezentat la selecţia naţională pentru lotul de karate şi a fost cooptat în lot, deşi era la primul an de juniorat, fiind selectat la categoria 80 kilograme. În acelaşi an a participat şi la campionatul mondial de karate goju-ryu din Marsciano – Italia, unde a obţinut locul secund individual, după care s-a apucat să practice şi kick box. Apoi, a început pregătirea pentru admiterea la Academia de Poliţie, la care a avut de înfruntat o concurenţă de 11 candidaţi pe un loc. Paul a spus că admiterea a fost grea, dar a reuşit să fie admis cu o medie de 8,40.

Campion pe linie

„A fost o trecere grea la kick-box de la karate şi cu pregătirea pentru admitere. Nu am facut meciuri de kick-box până în vara lui 2008, după ce am terminat un an de academie, şi a fost vorba chiar de campionatul de kick box al Academiei de Poliţie unde am obţinut primul loc”, îşi aminteşte Paul.

Pasiunea pentru artele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 5 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°