A.I. - Inteligenţă artificială a fost descris ca "o coliziune între două genii", unul fiind Stanley Kubrick, care a cumpărat drepturile pentru ecranizarea povestirii Super-Toys Last All Summer Long de Brian Aldiss şi a dat tîrcoale îndelung ideii, înainte de a i-o oferi lui Steven Spielberg, celălalt geniu, care a scris scenariul şi a realizat filmul, încercînd o fuziune între propria sensibilitate şi viziunea lui Kubrick. David e un copil care îşi iubeşte mama şi tot ce vrea este ca mama lui să-i accepte iubirea, numai că mama preferă un copil adevărat, pe cînd el e doar un surogat, o super-jucărie meşterită de un Geppetto al viitorului, un băieţel-robot care "iubeşte mereu şi niciodată nu se îmbolnăveşte, niciodată nu se schimbă". Părăsit în pădure, David porneşte în căutarea zînei care să-l transforme într-un băieţel adevărat, urmat în aventură de alte două jucării abandonate de oameni, ursuleţul-robot Teddy şi "omul de tinichea", specializat în servicii erotice, Gigolo Joe. Îmbinînd tehnologia şi mitologia, făcînd trimiteri la Pinocchio şi la Vrăjitorul din Oz, e "spielbergerie" curată. (Însuşi Kubrick a simţit că Spielberg e mai aproape de poveste.) Problematica SF - robotul: cum va convieţui omul cu el şi, mai important, oare omul îl va lăsa să supravieţuiască? - e oarecum învechită în era clonării, dar ideea de bază - ce înseamnă a fi uman? - nu e. Unii consideră că Blade Runner (de Ridley Scott, 1982), în care era vorba tot despre nişte roboţi cu sentimente, a spus tot ce era de spus pe acest subiect. Dar abordarea lui Spielberg mi se pare mai onestă şi mai îndrăzneaţă. Ridley Scott transformase oamenii viitorului (inclusiv pe bietul Harrison Ford, protagonistul) în nonentităţi somnambule, astfel încît replicanţii (cum erau numiţi roboţii umanoizi) erau singurii care mai respirau, cît de cît, în atmosfera post-umană de-acolo. Spielberg nu-i dezumanizea