Cer scuze cititorilor mei (cîţi or fi ei?) pentru lunga absenţă din paginile Observatorului. Diverse impedimente de ordin personal şi/sau profesional m-au făcut să întrerup vreme de cîteva luni rutina – de ce să nu recunosc? – plăcută (şi uneori odihnitoare chiar) a scrierii, la sfîrşit de săptămînă, a „intersecţiilor“. Multe s-au întîmplat în decursul verii, atît în lume, cît şi în paginile revistei; ce va rezista timpului şi va rămîne întipărit în memorie după primele ploi de toamnă? E riscant să recapitulezi cu scopul de a clasa şi de a stabili ierarhii ale evenimentelor. Mă voi adresa de aceea, în următoarele „intersecţii“, evenimentelor pe cale de a se desfăşura (nu că a discuta viitorul e mai puţin riscant!). Pentru a minimaliza însă riscul, mă voi referi cu predilecţie la fapte şi evenimente care mă implică într-o oarecare măsură, pentru a fi, oarecum, în control. Din cînd în cînd voi privi puţin şi înapoi. Fără mînie, însă. Spre sfîrşitul acestui an (în decembrie) va avea loc la Universitatea din Ierusalim o miniconferinţă organizată de Leon Volovici şi Ditza Goshen, în colaborare cu doamna Gina Pană, directoare a Institutului Cultural Român din Israel, pe tema avatarurilor avangardei între Bucureşti, Paris şi… Tel Aviv. În ciuda unor opinii contrare, exprimate de critici cu mare pondere şi prestanţă şnu pot să-l uit pe Nicolae Manolescu, care-i spunea lui N. Tzone, acum aproape zece ani, în finalul conferinţei dedicate lui Saşa Pană, organizate de acesta din urmă la Bucureşti în 2002, că pe el (NM), avangarda nu-l mai interesează şi prin urmare, i-o lasă lui (NT) moştenire…ţ, avangarda stîrneşte interes şi astăzi. Poate, printre altele, fiindcă este de natură să sugereze noi interogaţii şi să re-aducă în discuţie dispute nerezolvate aparţinînd unor domenii variate; acestea se extind de la întrebări legate de rolul socialului (şi chiar şi a politicului)